Activitatea Alro Slatina este afectată de activarea clauzei de forţă majoră din partea Hidroelectrica, pentru că nu are de unde cumpăra atâta energie electrică cât are nevoie şi la un preţ care să-i permită prezenţa pe piaţă. Hidroelectrica a invocat această clauză din cauza secetei, menţinând-o, cel puţin, până la sfârşitul anului. Conducerea companiei a denunţat practica Hidroelectrica în relaţiile comerciale, de a anunţa reducerile de furnizate cu doar două zile înainte de a le impune.
În septembrie, după ce debitul Dunării a scăzut la cote ce au împiedicat şi navigaţia pe fluviu, iar lacurile de acumulare nu mai aveau destulă apă pentru uzinare, Hidroelectrica a invocat clauza de forţă majoră din contractele sale. Ceea ce înseamnă că a redus cantitatea de energie livrată partenerilor comerciali, în această situaţie, până la 63% din valoarea contractată. Energia hidro este cea mai ieftină de pe piaţa românească.
„Au declarat stare de forţă majoră şi ne-au anunţat că în două zile ne reduc livrările de energie. De atunci Hidroelectrica ne-a livrat în medie 30-50% din necesarul de energie, chiar dacă ne-au spus că pot asigura 63%. N-am întâlnit niciodată o situaţie de genul acesta nici pe vremea antecapitalistă (n.r. înainte de anul 1990). Au mai fost situaţii când s-au redus livrările de energie, dar se făcea în tranşe”, a declarat Gheorghe Dobra, directorul general al Alro Slatina.
Conducerea societăţii spune, că din cauză că nu-şi poate asigura întregul necesar de energie în trimestrul al patrulea şi anul viitor, a redus cu 10% producţia, însă în perioada următoare aceasta va coborî cu circa 16-17%, potrivit conducerii producătorului de aluminiu.
Căutare pe piaţă
La ora actuală, marea problemă a Alro este să-şi asigure consumul de energie constant şi la un preţ competitiv. „Am cumpărat energie de pe OPCO; dar şi de pe piaţa de echilibrare, însă această piaţă este una de penalizare unde preţurile sunt foarte mari. Personal nu înţeleg această piaţă pentru că dacă cumperi acum energie abia peste 60 de zile îţi spune la ce preţ ai cumpărat. Suntem foarte stresaţi să vedem costul energiei când o să vină în decembrie”, spune Marian Năstase, vicepreşedintele Alro. Conducerea Alro spune că pe piaţa de echilibrare preţurile ajung şi la 100 de euro/MWh, faţă de circa 170 de lei (40 euro)/MWh cât este preţul pe piaţa OPCOM.
Compania menţine preţul scăzut
Alro este cel mai mare consumator de energie din România cu o pondere de circa 8% din consumul la nivel naţional. Din această poziţie, a susţinut constant că are nevoie de contracte de furnizare de energie electrică pe termen lung, dar piaţa românească nu permite tranzacţii de acest gen. În aceste condiţii, la începutul anului 2010, Alro a încheiat un nou contract cu Hidroelectrica, prin care preţul energiei cumpărate va ţine seama de preţul aluminiului la bursa de la Londra. Astfel, când preţul la aluminiu creşte compania beneficiază de preţuri mai bune la vânzarea produselor, dar plăteşte şi un preţ mai ridicat la energie către Hidroelectrica. De cealaltă parte, când preţul aluminiului se reduce scad şi afacerile companiei, scădere compensată de costuri mai mici cu energia. În prezent, cotaţia aluminiului a coborât la circa 2.160 de dolari/tonă faţă de 2.550 dolari/tonă cât se cifra în prima jumătate a acestui an.
Conducerea Alro spune că preţul la care se aprovizionează cu energie de la Hidroelectrica este comparabil cu cel al altor state europene, dar că pe lângă acest preţ trebuie să plătească anul acesta circa 40 milioane de dolari pentru certificate verzi, care susţin energia regenerabilă, şi taxă de cogenerare. „Dacă Alro şi-ar închide porţile, preţul la energie în România ar creşte cu 7 dolari/MWh pentru că nu sunt consumatori aşa de mari care să consume energie în timpul nopţii, în bandă”, a conchis Gheorghe Dobra.


