„Banca Comercială Romană (BCR) oferă clienţilor săi, în premieră naţională, posibilitatea achitării contribuţiilor, impozitelor, taxelor sau altor obligaţii faţă de bugetul statului sau bugetele administraţiilor locale prin intermediul serviciului de Internet banking – Click 24 Banking şi phone banking – Alo 24 Banking”, se arată într-un comunicat de presă.
Utilizatorii Click 24 Banking BCR şi Alo 24 Banking BCR pot utiliza şabloanele predefinite de BCR, care permit plata taxelor şi impozitelor fără a necesita preînregistrarea pe site-urile administraţiilor publice centrale sau locale.
“Prin intermediul celor două servicii, BCR pune la dispoziţia clienţilor o alternativă comodă, eficientă, la costuri zero, prin care clienţii din toată ţara pot plăti impozite şi taxe, precum: impozitul pe venituri din activităţi independente, impozitul pe venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, taxe consulare, taxe pentru eliberări de permise şi certificate, amenzi şi alte sancţiuni, asigurări sociale pentru venituri din prestări de servicii, impozitul pe clădiri de la persoane fizice, impozitul pe terenuri de la persoane fizice, impozitul pe mijloacele de transport deţinute de persoane fizice, impozitul pe venituri din concesiuni şi închirieri etc. Totodată, clienţii persoane fizice pot să efectueze plata şi la ghişeele BCR, caz în care va trebui să se prezinte la bancă cu ordine de plată tipărite în formatul pus la dispoziţie de Ministerul Finanţelor”, se mai arată în comunicat.
Cadru legislativ în vigoare permite Ministerului Finanţelor Publice (MFP) să deschidă conturi tranzitorii la instituţiile de credit, pe bază de convenţii bilaterale încheiate între părţi, cu scopul de a colecta contribuţiile, impozitele, taxele sau alte obligaţii faţă de bugetul general consolidat de la contribuabilii persoane fizice, clienţi ai instituţiilor de credit respective.
Banca transmite către MFP, prin intermediul unui canal securizat, un mesaj electronic conţinând detaliile complete privind operaţiunile de plăti individuale aferente sumelor colectate. În baza informaţiilor cuprinse în mesajul electronic, Finanţele asigură transferul sumelor către conturile corespunzătoare de venituri bugetare, în termen de maxim o zi lucrătoare de la data creditării contului deschis la trezoreria operativă centrală.
MFP a dezvoltat, în colaborare cu instituţiile de credit, un sistem simplificat pentru plata impozitelor şi taxelor, în relaţia cu bugetul general consolidat, pentru persoanele fizice care sunt clienţi ai acestora, fără perceperea de comisioane bancare.
“Cetăţenii pot accesa serviciile acestui sistem prin internet banking sau la ghişeele băncilor utilizând o aplicaţie, pusă la dispoziţie de MFP, cu ajutorul căreia pot completa documentul de plată. Această aplicaţie va fi pusă la dispoziţia cetăţenilor şi pe site-ul www.mfinante.ro”, se arată într-un comunicat al MFP .
Prin intermediul acestui sistem simplificat cetăţenii pot obţine informaţii legate de tipul obligaţiilor de plată şi instituţiile publice beneficiare, fără a mai fi necesar să cunoască toate detaliile legate de coduri IBAN ale conturilor de venituri bugetare sau coduri fiscale ale instituţiilor publice.
“Începând cu data de 18 august 2011 sistemul va fi operaţional pentru clienţii Băncii Comerciale Române, urmând ca, din luna septembrie, să fie operaţional şi pentru clienţii CEC şi Bancpost. Cele trei instituţii de credit vor oferi servicii pentru aproximativ 8 milioane de clienţi persoane fizice”, se mai arată în comunicatul MFP.


