Acasă MediuDezvoltare Durabila Eolienele ne scumpesc curentul

Eolienele ne scumpesc curentul

de GM

“Având în vedere că în acest an ponderea energiei regenerabile va fi între 2,5% şi 3,5% din totalul producţiei naţionale, creşterea facturii la electricitate va fi undeva la 2%”, a declarat Ionel David, consultant pentru relaţii publice al Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (AREE), într-o conferinţă de presă, cu ocazia Zilei Mondiale a Vântului.

Reamintim, conform Legii 220/2008, producerea energiei electrice din surse regenerabile este susţinută prin certificate verzi (CV), fiecare tehnologie primind un anumit număr de certificate. În prezent, legea a fost transmisă la Bruxelles, pentru avizarea schemei de ajutor de stat, estimat la circa 10 miliarde de euro în următorii 10 ani. Conform legislaţiei, până în anul 2017 se acordă 2 CV pentru fiecare megawatt oră (MWh) eolian şi numai unul din 2018, energia solară beneficiază de 6 CV/1 MWh, energia geotermală, din biomasă, biolichide şi biogaz – 2 CV, energia produsă din gaz rezultat din procesarea deşeurilor şi gaz de fermentare a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate – 1 CV, iar microhidrocentralele – între 1 şi 3 CV. Un CV se poate achiziţiona la preţuri cuprinse între 27 şi 55 de euro (preţul urmând să fie indexat cu valoarea inflaţiei din zona euro).

Având în vedere legislaţia europeană, transpusă în cea internă, până în anul 2020 România va trebui să ajungă la o cotă de 20% energie regenerabilă din consumul de electricitate. Astfel, pentru fiecare an este stabilită o ţintă, anul acesta cota de regenerabile fiind de 10%. Este puţin probabil să fie atinsă, deoarece, în prezent, puterea instalată este de circa 680 MW, din care 572,785 MW sunt eolieni. Conform Transelectrica (compania desemnată să certifice energia verde şi să emită CV), în primele 5 luni ale anului s-au produs 0,6 TWh din surse regenerabile, reprezentând 1% din consumul de electricitate din ţară.

Conform lui Ionel David, până la sfârşitul anului, în urma finalizării unor investiţii, în România vor fi instalaţi, în total, între 800 şi 1.000 MW eolieni (de la 572 în  prezent). Acesta a precizat că fiecare procent de energie regenerabilă creşte factura la electricitate cu 1,1%.

Cerinţe la regenerabili

Consiliul Concurenţei a transmis pe 3 iunie notificarea oficială pentru obţinerea avizului Comisiei Europene în privinţa ajutorului de stat introdus prin Legea 220/2008, după 7 prenotificări anterioare, reprezentând, de fapt, negocierile din Bucureşti şi Bruxelles în privinţa legislaţiei privind susţinerea producerii de energie verde. Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a elaborat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă (OUG), care modifică Legea 220/2008 şi care transpune rezultatele negocierilor.

„Referitor la proiectul ANRE, avem trei cerinţe. În primul rând, dorim revenirea la forma iniţială din lege privind dispecerizarea cu prioritate a energiei regenerabile”, a spus Dana Duică, director executiv al AREE. În proiectul de OUG, energia verde nu mai este preluată cu prioritate în sistemul energetic naţional.

Alte cerinţe ale AREE se referă la eliminarea obligativităţii notificării direct la Bruxelles a proiectelor de peste 125 MW şi la predicitibilitatea schemei – suport. “Autorităţile spun că vor monitoriza piaţa şi dacă, se constată o depăşire a ratei de rentabilitate, se va propune o modificare a schemei prin reducerea numărului de certificate verzi. Băncile spun, însă, că acordarea finanţării este în impas în acest caz, pentru că nu se ştie exact în acest moment cum se va modifica această schemă”, a mai spus Dana Duică.

din aceeasi categorie