Autoritatea de reglementare antimonopol din Bulgaria a decis să nu permită unei firme mici, Inercom, să achiziţioneze activele energetice pe care grupul ceh de utilităţi CEZ vrea să le vândă în ţara vecină, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Reamintim, în februarie, CEZ a anunţat că a ales oferta depusă de firma bulgară Inercom pentru cele şapte societăţi ale sale din Bulgaria, printre care se numără o companie de distribuţie care furnizează energie electrică unui număr de aproximativ trei milioane de persoane în nord-vestul Bulgariei. Ministrul bulgar al Energiei, Temenouzhka Petkova, care între timp şi-a dat demisia din cauza presupuselor relaţii cu proprietarii Inercom, declara în februarie că statul bulgar nu este interesat să participe la procesul de vânzare a activelor CEZ din Bulgaria. La licitaţie a participat şi compania românească Electrica, dar a pierdut concursul.
Autoritatea de reglementare antimonopol din Bulgaria a descoperit că există o suprapunere orizontală între activităţile participanţilor pe piaţa electricităţii şi furnizarea engros de la centralele fotovoltaice. De asemenea, tranzacţia ar produce efecte verticale pe segmentul downstream, în domeniul distribuţiei energiei, furnizării, tranzacţionării şi coordonării serviciilor.
Pe baza analizei autorităţilor de la Sofia s-a stabilit că există riscul ca tranzacţia să ducă la crearea sau la întărirea poziţiei dominante a entităţii rezultate în urma fuziunii. „Există motive să credem că această concentraţie este de importanţă strategică pentru ţară şi efectele sale potenţiale vor avea impact direct asupra securităţii naţionale”, avertizează Autoritatea de reglementare antimonopol. Instituţia consideră că existenţa unor efecte verticale semnificative va oferi un avantaj considerabil entităţii rezultate în urma fuziunii faţă de concurenţii lor, ceea ce va afecta efectiv concurenţa pe pieţele analizate.
Vânzarea celor şapte companii (CEZ Bulgaria, CEZ Elektro Bulgaria, CEZ Razpredelenie, CEZ Trade Bulgaria, CEZ ICT Bulgaria, Free Energy Project Oreec şi Bara Group) pune punct unei istorii de 14 ani a CEZ în Bulgaria, ţară unde grupul ceh a fost implicat în ultimii ani în mai multe conflicte cu Guvernul şi organismele de reglementare. Anterior, la finele lunii octombrie 2017, CEZ a anunţat că a găsit un cumpărător pentru centrala electrică de la Varna, care a fost vândută separat.
Grupul CEZ este controlat de statul ceh, care deţine aproximativ 70% din acţiuni. Grupul CEZ este prezent şi pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia SA. De asemenea, CEZ deţine în România, în Dobrogea, cel mai mare parc eolian onshore din Europa, cu o capacitate instalată de 600 MW.


