Guvernul nu renunţă la ideea comasării principalilor producători de electricitate şi cărbune în două companii naţionale, Electra şi Hidroenergetica, a declarat secretarul de stat în Ministerul Economiei Karoly Borbely. De altfel, şi ministrul Economiei, Ion Ariton, declara acelaşi lucru, că, existând o hotarâre a Consiliul Suprem pe Apărare a Ţării (CSAT) privind înfiinţarea celor doi campioni naţionali, ministerul va continua în acest sens. Pe de altă parte, acelaşi minister al Economiei a transmis că se înfiinţează două complexuri energetice, unul având drept combustibil huila, iar celălalt lignitul, ceea ce înseamnă, practic, renunţarea la Electra şi Hidroenergetica. De alfel, şi focus-energetic.ro anunţa, recent, că autorităţile pregătesc actul normativ privind înfiinţarea complexului energetic pe lignit. Această inconsecvenţă de genul „uite compania, nu e compania” nu face decât să introducă incertitudini pe piaţa electricităţii din România!
„Cât timp există cele mai mici şanse de creare a Electrica şi Hidroenergetica, nu renunţăm la idee. Dar, în acest moment, cele mai mari şanse le are planul B, cel de formare a unor complexuri energetice mai mici, compuse din producători de energie şi cărbune”, a declarat Karoly Borbely, la conferinţa Mediafax Talks About Energy.
De câţiva ani, guvernanţii „se chinuie” să restructureze producţia de electricitate a ţării. Încă din 2008, Guvernul, pe atunci liberal, încerca reorganizarea sistemului energetic naţional într-o singură companie, pe care fostul comisar european pentru Energie, Andris Piebalgs, o numea “monstru energetic”. Din aprilie 2009, actuala guvernare PDL-istă încearcă să restructureze sistemul energetic în noi campioni naţionali. Astfel, Electra ar fi urmat să fie formată din complexurile energetice Turceni, Rovinari şi Craiova, Nuclearelectrica, SH Râmnicu Vâlcea, SH Sibiu, SH Târgu Jiu, sucursale (fără personalitate juridică) din structura actualei Hidroelectrica, filiala Hidroserv Râmnicu Vâlcea, din structura Hidroelectrica, şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO). Hidroenergetica, celălalt campion naţional, urma să fie alcătuită din Electrocentrale Deva, Electrocentrale Bucureşti, sucursale din structura Termoelectrica (S.E. Paroşeni şi Termoserv Paroşeni), sucursale din structura Hidroelectrica (SH Bistriţa, SH Buzău, SH Cluj, SH Curtea de Argeş, SH Haţeg, SH Porţile de Fier, SH Oradea, SH Sebeş şi SH Slatina), filiale ale Hidroelectrica (Hidroserv Bistriţa, Hidroserv Slatina, Hidroserv Porţile de Fier, Hidroserv Curtea de Argeş, Hidroserv Sebeş, Hidroserv Haţeg şi Hidroserv Cluj) şi o parte din Compania Naţională a Huilei (CNH), după restructurare.
Cum sindicatele şi Fondul Proprietatea (acţionar la mai multe companii ce ar fi intrat în structura Electra şi Hidroenergetica) s-au opus vehement, inclusiv în instanţă, justiţia din România a oprit, practic, definitiv, înfiinţarea celor doi campioni naţionali.
În lunile martie şi aprilie Curtea de Apel Bucureşti a respins irevocabil planul de creare a Electra şi Hidroenergetica.
În această situaţie, precum şi în urma discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Ministerul Economiei a anunţat că ia în calcul o soluţie alternativă, respectiv formarea unui complex energetic din cele trei complexuri din Oltenia (Craiova, Rovinari şi Turceni) şi Societatea Naţională a Lignitului (SNLO) şi a altui complex compus din Compania Naţională a Huilei (CNH) şi cele două termocentrale cărora le livrează cărbune, Deva şi Paroşeni.
De asemenea, într-un comunicat de presă se arată că ministrul Ariton s-a întâlnit cu Greg Konieczny, manager de fond al Fondului Proprietatea (FP), cu care a discutat despre înfiinţarea Complexurilor Energetice Oltenia şi Hunedoara, care să includă producători de energie şi cărbune. Ceea ce reprezintă renunţarea, cel puţin în prima fază a comasării producătorilor de electricitate, la Electra şi Hidroenergetica, în condiţiile în care CSAT nu a modificat nimic din hotărârea iniţială. Această „bâlbâială” a autorităţilor, cu „uite complexul, nu-i complexul” nu face ecât să introducă incertitudini pe piaţa energiei din România!


