Hunedoara (în germană Eisenmarkt, în maghiară Vajdahunyad, adică, în traducere, Târgu Fierului), reşedinţa județului Hunedoara, este atestat documentar încă din anul 1265, sub numele Hungnod, conform registrului de dijme papale.
Hunedoara va cunoaște o dezvoltare impetuoasă și va juca un rol important în istoria României. Vechimea acestei așezări ce a luat naștere la poalele dealului Sânpetru, la confluența râurilor Cerna și Zlaști, este mult mai adâncă în negurile timpului decât atestarea documentară. Arheologii au descoperit atât în vatra orașului, cât și în satele din împrejurimi, de unde își trage seva, urme de locuire, datând din epoca pietrei. De asemenea, pe Dealul Sânpetrului dăinuiesc, într-o deplină succesiune, urme materiale din epoca bronzului și a fierului. Au fost găsite pe terasele din jurul cetății, într-un depozit, mai mult de o tonă de lupe mari de fier și un atelier metalurgic comportând opt cuptoare din vremea daco-geților. În actualul areal de locuire al hunedorenilor s-au descoperit tezaure monetare din vremea dacilor, cunoscute sub denumirea “de tip Hunedoara”, precum și monede romane de tip republican sau imperial, cuprinzând o perioadă de timp îndelungată (183 î.Hr.-sec. III. d.Hr.) ceea ce dovedește puternice contacte economice și nu numai între două civilizații, una a “cetății eterne Roma” și alta plămădită de nemuritorii antichității daco-getice.
În urma cuceririi Daciei de către Imperiul Roman, zona Hunedoarei a atras atenția lumii romane prin bogățiile sale, în special fierul. Acest fapt este ilustrat de urmele descoperite la Teliuc, o villa rustica, pe dealul Sânpetru era un castru roman în care se instalează un post de pază al Legiunii a XIII-a Gemina. Urme s-au mai descoperit lângă Castelul Huniazilor și lângă gară. De asemenea, vestigii din această epocă există și în satele Cinciș-Cerna, Pestișu Mare unde era un vicus (sat roman), Mănerău, Nandru, Ghelari, etc.
În 1409, la 18 octombrie, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, dăruiește și înnobilează pentru faptele militare deosebite pe cneazul Voicu, fiul lui Șorb. În același document pomenește și pe alți membri ai familiei ca stăpânitori ai cetății și domeniului regal Hunedoara. Este vorba de Magos (în maghiara Înalt) și Rados, frații… și Ioan (sau Iancu), fiul lui Voicu. Din acest moment, cetatea Hunedoara cunoaște o nouă etapă a dezvoltării sale. Iancu a amenajat cetatea pentru locuit, a construit sala cavalerilor și sala dietei în stil neogotic, înfrumusețat de logiile exterioare ale acestei săli. De asemenea s-a construit aripa și turnul “ne boisa”(nu te teme), un eventual loc de refugiu în caz de primejdie.
După moartea lui Ioan de Hunedoara la 11 august 1456 la Zemun, lângă Belgrad, în Ungaria au loc lupte interne pentru tron, în care sunt implicați și succesorii eroului din Hunedoara, lupte care dau câștig de cauză fiului lui Ioan, Matei Corvin, care devine rege al Regatului Maghiar. În acest răstimp, soția lui Ioan, Elisabeta, și fiul lor Matei vor continua lucrările de modernizare: în aripa Matei se pictează fresca murală ce sugerează originea românescă a lui Ioan. Secolul al XVII-lea marchează noi lucrări la castel, legate în mare parte de numele principelui Gabriel Bethlen. A fost construită aripa Bethlen (1622), așa cum o demonstrează și o inscripție descoperită pe ancadramentul unei ferestre.
În timpul Corvineștilor, Hunedoara devine târg (oppidum) al fierului, metal pe care pădurenii îl valorifică pentru alte produse, având valoarea de monedă. Avantajul economic din această epocă al domeniului și orașului Hunedoara se va menține și în secolele următoare. Orașul va ajunge în secolul XVII la o stare prosperă, locuitorii săi fiind scutiți de dări față de stat. Au beneficiat de privilegii încă din vremea regelui Matiei Corvin, care, în 1480, îi scutește pe hunedoreni de plata oricăror dări, scutiri care se păstrează și în secolele urmatoare. Ca urmare, crește numărul locuitorilor, care variază între 784 în 1512 și 896 în secolul al XVII.
După moartea lui Matei Corvin, Hunedoara intră în stăpânirea fiului acestuia, Ioan Corvin, care se stinge de tânăr. Soția sa Beatrice de Frangepan, se va recăsători, în 1509, cu Georg de Hohenzolern, marchiz de Brandenburg. Georg de Brandenburg nu se va stabili în Hunedoara. El va numi un castelan cu drept de reprezentare, pe Gheorghe Stolcz.
În 1514 a izbucnit răscoala țărănească ce a fost condusă de Gheorghe Doja. Cu acest prilej, mulți țărani de pe domeniul Hunedoarei au fost închiși în cetate drept pedeapsă. Cu sprijinul nobilimii, Ioan Zapolya a înăbușit răscoala.
Sfârșitul sec. XVIII, precum și secolele XIX și XX, marcheză probleme noi, legate de conștiința de neam, de spiritualitate. Aici s-a dezvoltat o spiritualitate românească autentică. În numeroasele biserici sau mănăstiri ortodoxe, precum cele de la Cinciș-Cerna, Plosca, Prislop, Nădăștie, Mănerău, Zlaști și altele au fost școli de dascăli, numeroși români îndeplinind funcția de preoți și dieci.
Bani de la hunedoreni pentru Războiul de Independenţă
În jurul anului 1870, este ales primar al orașului Hunedoara George Dănilă. „În acea perioadă, Hunedoara se număra printre orașele cu o populație majoritar românească, conform recensământului din anii 1869 – 1870, alături de Brașov, Abrud, Sebeș, Alba Iulia, Orăștie, Ocna Sibiului și Hațeg. Dintre orașele enumerate mai sus, singurele localități urbane cu conducere românească sunt Hunedoara și Hațegul” (Ioachim Lazăr). Documentele păstrate la Direcția Județeană a Arhivelor Statului arată că primarul George Dănilă s-a implicat cam în toate problemele care priveau viața localității pe care o conducea și nu numai atât. În timpul războiului de independenţă, de la Hunedoara au fost trimiși bani pentru ostașii români răniți pe front.
Tot în această perioadă, primarul George Dănilă a dezvoltat zona industrială a orașului construind Uzinele de Fier. George Dănilă, om cu studii avocățești, era preocupat de cultură, fiind un membru de vază al filialei locale Deva a asociației ASTRA. În vremea lui, Castelul Corvinilor a fost restaurat integral. Personalitatea marcantă a primarului George Dănilă îl plasează cu cinste în ctitoriile Europei Mari. El a fost decorat Cavaler al Ordinului Franz Joseph I pentru excelența sa. Primarul George Dănilă era un luptător pentru unirea Transilvaniei cu România, iar demersurile sale erau în strictă concordanță cu legile acelor vremuri. A condus urbea timp de peste patru decenii, până la moartea sa, în anul 1912.
