“Sterling Resources Ltd a declarat Forţa Majoră cu privire la Perimetrele sale Midia şi Pelican din Marea Neagră, după ce compania nu a fost în măsură să execute operaţiuni petroliere din motive independente de voinţa sa”, se arată într-un comunicat de presă.
“La începutul anului 2011, după eforturi susţinute şi îndelungate, compania a obţinut în cele din urmă de la autorităţile guvernamentale competente acordurile de mediu şi de foraj necesare desfăşurării operaţiunilor în Perimetrele Midia şi Pelican”, se mai arată în comunicat.
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a aprobat programul de lucrări pe anul 2011 în baza căruia Sterling are obligaţia de a executa anumite activităţi offshore, care cuprind forajul a 2 sonde offshore, achiziţia a 1.050 km profile seismice 2D şi efectuarea de investigaţii şi studii în vederea trecerii la dezvoltarea Descoperirilor Ana şi Doina.
“Cu toate acestea, în luna iulie 2009, Parlamentul României a adoptat o lege care impune obţinerea de autorizaţii de construire pentru anumite activităţi desfăşurate în zona offshore. Sterling a solicitat autorităţilor competente clarificări cu privire la această cerinţă, dat fiind că operaţiunile avute în vedere în baza programului de lucrări pe anul 2011 par a cuprinde în mod clar elemente care necesită eliberarea unei autorizaţii de construire. Punctul de vedere al Sterling, după ce a primit răspuns de la unele din autorităţile guvernamentale relevante, este că în momentul de faţă autorităţile guvernamentale nu sunt în măsură sau nu doresc să elibereze autorizaţii de construire pentru activităţile petroliere care se desfăşoară în zone offshore.
Efectul acestei situaţii, pe care compania o priveşte ca fiind de natură politică, este acela de a fi generat imposibilitatea pentru companie de a efectua în momentul de faţă operaţiuni petroliere. În consecinţă, Sterling a transmis ANRM o notificare, precizând că lipsa totală de claritate cu privire la procedura aplicabilă şi competenţa în materie de eliberare a autorizaţiilor de construire reprezintă un eveniment de Fortă Majoră conform Acordului de Concesiune.
Potrivit prevederilor Acordului de Concesiune, ANRM trebuie ca, în termen de 15 zile de la notificarea respectivă, fie să achieseze la invocarea Forţei Majore, efectul fiind prelungirea duratei acordului petrolier, fie să respingă invocarea de către companie a Forţei Majore, fapt care ar plasa cele două părţi într-o procedură de soluţionare a disputei intervenite, care ar putea în cele din urmă să fie rezolvată pe calea arbitrajului internaţional”, se mai arată în comunicat.
“În pofida acestei situaţii nefericite aşteptăm cu nerăbdare să conlucrăm cu ANRM şi celelalte autorităţi române pentru a identifica o soluţie care să permită companiei să-şi îndeplinească obligaţiile, să-şi păstreze drepturile sale şi să desfăşoare cu succes activitatea, atât în beneficiul companiei, cât şi al României. În cazul unei soluţii satisfăcătoare sperăm să putem progresa cu programele noastre privind continuarea explorării pe aceste perimetre cu perspective deosebite şi, totodată, să începem producţia din structurile Ana şi Doina în termen de 3 ani. Aceasta ar aduce României beneficii însemnate, constând în satisfacerea într-o măsură mai mare, din surse proprii, a nevoilor energetice, în probabila atribuire către firmele locale a contractelor de construcţie instalaţii şi de furnizare servicii petroliere şi în încurajarea unui număr mare de companii în a efectua activităţi de explorare în zona offshore aparţinând României”, a declarat Mike Azancot, directorul general executiv al firmei Sterling.
Reamintim, de câţiva ani, compania Sterling se află în “toiul” unui scandal. În anul 1990, guvernanţii stabileau că, la explorarea şi exploatarea unor perimetre, din resursele de hidrocarburi descoperite în Marea Neagră 55% reveneau direct statului român, iar 45% – companiei private care deținea licența de explorare. Dacă, la început, contractul dintre Sterling și ANRM era un acord de explorare (adică statului îi reveneau 55% din resurse), între timp contractul s-a transformat în concesiune (adică se plătesc doar redevenţe), conform legislaţiei în vigoare.


