Opinii pro şi contra managementului Oltchim, privatizării Oltchim, dar şi în privinţa creării unui nou complex petrochimic în România produc ceva dispute pe piaţa internă.
Privatizarea combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea nu este oportună în prezent, deoarece compania are o capitalizare foarte redusă, dar poate deveni rentabilă după ce Comisia Europeană va aproba conversia creanţei AVAS în acţiuni, a declarat şeful OPSPI, Victor Vlad Cazana, la conferinţa MEDIAFAX Talks about the Restructuring of Loss-Making Companies.
„Nu este momentul să privatizăm acum Oltchim, are capitalizare foarte mică. Una din propuneri a fost conversia acelei creanţe ale AVAS, deşi este o măsură contestată la nivelul Comisiei Europene. Dar, dacă această problemă se surmontează, capitalizarea Oltchim va creşte, cu o cotă mică la început, apoi sigur se va îmbunătăţi când va trece de pragul de rentabilitate. Acela va fi momentul cel mai bun pentru privatizare. Personal, sunt mulţumit dacă Oltchim va produce valoare adăugată pe teritoriul României”, a declarat Cazana.
În schimb, consultantul financiar Aurelian Dochia, managing partner la firma Concept, apreciază că singura soluţie pentru restructurarea Oltchim este privatizarea. El a arătat că, deşi de-a lungul ultimilor ani Guvernul a făcut mai multe anunţuri de privatizare a combinatului chimic, procesul nu a fost niciodată finalizat. „Singura soluţie de restructurare a Oltchim este privatizarea (…) de la ultimul anunţ de privatizare a Oltchim valoarea combinatului a scăzut”, a spus Dochia.
Consultantul a mai spus că Oltchim este o companie privatizabilă, de care investitorii sunt interesaţi, şi a dat ca exemplu fondul britanic de investiţii Carlson Ventures International, care a cumpărat săptămâna trecută de pe bursă peste 9% din acţiunile combinatului. Fondul de investiţii a cumpărat printr-o firmă înregistrată în Cipru, Nachbar Services, pachetul de acţiuni, majorându-şi participaţia la 11,92%, de la 2,76%.
În luna februarie, şi directorul general al Oltchim, Constantin Roibu, a afirmat că privatizarea în acest moment ar putea fi păguboasă pentru stat, din cauza discrepanţei uriaşe dintre activele companiei şi valoarea capitalului social.
Tot în luna februarie Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Oltchim, a anunţat că va achiziţiona în acest an servicii de consultanţă pentru privatizarea combinatului chimic, iar trecerea acestuia în proprietate privată va avea loc în prima jumătate a anului 2012.
La finalul anului 2010, Oltchim avea datorii de 2,289 miliarde lei (aproximativ 545 milioane euro), cu 22% peste obligaţiile de plată de la 31 decembrie 2009, de 1,879 miliarde lei. Combinatul a înregistrat în intervalul 2007-2010 pierderi cumulate de peste 745 milioane lei.
Sperăm într-o tranzacţionare acceptabilă a Arpechim, de la OMV la Oltchim
Şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Victor Vlad Cazana, a mai spus că speră într-o tranzacţionare „în termeni acceptabili” a rafinăriei Arpechim de la OMV Petrom la Oltchim, iar, în câteva zile, instituţia va prezenta un plan privind acest transfer.
“Este nevoie de recrearea lanţului de aprovizionare a Oltchim, ar dispărea TVA dintre două societăţi. Interesul nostru ar fi să avem surse de materii prime, cât şi celelalte materii pentru a produce produsul finit la Oltchim”, a mai spus Cazana.
El a arătat că Oltchim nu are bani şi că sunt necesare 50-100 milioane de euro pentru a ajunge la pragul de rentabilitate.
„Situaţia în care s-a ajuns este explicată prin faptul că, după criză, a dispărut sursa de materii prime pentru Oltchim (…) Statul nu are acum surse pentru integrarea economică a Oltchim. Încercăm să atragem capital sau să reconstruim puţin sistemul Oltchim”, a mai spus Cazana.
Reamintim, Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom a decis, la finele lunii martie, să închidă Arpechim Piteşti, deoarece opţiunea vânzării nu este fezabilă în contextul în care compania nu a găsit un cumpărător credibil, care să aibă expertiza şi resursele financiare pentru operarea rafinăriei.
„Este o chestiune de zile până când vom ieşi cu un plan în această privinţă. Preluarea de către Oltchim a Arpechim este un subiect delicat. Probabil că Petrom aşteaptă o anumită sumă de bani, dar este prematur să spunem cât costă. Sursa de finanţare a acestei achiziţii, nu ştiu, posibil să fie combinată, ori Oltchim să ia un credit acceptabil, ori achiziţia să fie făcută de stat în numele Oltchim, dar astfel devine puţin neeconomic intrinsec”, a precizat Cazana.
De remarcat, statul român pare decis să înfiinţeze o nouă companie petrochimică, din care să facă parte Arpechim (pe care urmează să-l preia de la Petrom), Oltchim, şi, probabil, Rafo Oneşti, Oil Terminal Constanţa, Conpet Ploieşti, CET Govora şi minele de sare din zona Râmnicu Vâlcea. Azerii de la Socar ar urma să deţină 50% din acţiunile noii companii petrochimice. De altfel, recent, Rovnag Abdullaiev, preşedintele Socar, a arătat că, în următorii doi-trei ani, compania pe care o conduce va deschide circa 300 de benzinării în România.
Cu această ocazie se va privatiza şi Oltchim, după cum Guvernul s-a angajat prin noul acord cu Fondul Monetar Internaţional. Evident, petrolul pentru această nouă “construcţie” petrochimică va veni din Azerbaidjan.
Surse apropiate tranzacţiilor au declarat pentru focus-energetic.ro că OMV Petrom cere 250 milioane de euro pentru Arpechim, bani pe care statul român nu este dispus să-i plătească, având în vedere că, dacă Arpechim se vinde la “fiare vechi” OMV ar obţine cel mult 20 milioane de euro.
De altfel, Victor Cazana a declarat că Ministerul Economiei a solicitat OMV Petrom să oprească „dezmembrarea” rafinăriei Arpechim.


