Furnizorul de servicii logistice şi de transport, Gebrüder Weiss, a organizat festivitatea de deschidere oficială a noului său terminal de cross-docking din Sibiu, se arată într-un comunicat de presă. La eveniment au participat Thomas Moser, manager regional Europa de Sud-Est Gebrüder Weiss, Viorel Leca, director general Gebrüder Weiss România, Eugen Iordănescu, preşedintele Camerei de Comerţ din Sibiu.
„Această investiţie a fost facută cu scopul de a optimiza serviciile oferite clienţilor noştri şi tocmai de aceea deschiderea trebuia sărbătorită alături de ei. Pentru noi, Sibiul este un punct cheie al reţelei noastre naţionale, care ne va permite să îmbunătăţim calitatea serviciilor printr-un timp de tranzit mai scurt şi flexibilitate sporită pentru distribuţie naţională”, a declarat Thomas Moser.
”Acest nou terminal se evidenţiază prin calitatea serviciilor şi prin sistemele şi echipamentele logistice moderne. Obiectivul nostru este o cât mai amplă acoperire naţională, însă mai înainte de toate ne dorim ca fiecare dintre locaţiile GW să respecte aceleaşi standarde de calitate, care ne-au ajutat să ne diferenţiem pe piaţa de logistică din România”, a spus Viorel Leca.
Reprezentanţii Gebrüder Weiss au anunţat că sunt deja în curs de cercetare pentru noi investiţii.
Reţeaua globală Gebrüder Weiss, prezentă în 25 de ţări şi 156 de locaţii, este puternic susţinută de o echipă ce numără 4.500 de angajaţi, distribuiţi în întreaga lume.
Cu 230 de specialişti în logistică, 19.000m² capacitate de depozitare şi un portofoliu impresionant de referinţe primite în urma implementării eficiente a unor soluţii logistice
inteligente pentru clienţii săi, Gebrüder Weiss SRL reprezintă cu succes în România compania sa mamă, Gebrüder Weiss GmbH, cel mai mare furnizor privat de servicii logistice şi de transport din Austria. GW nu numai că a pus bazele conceptului de state-of-art logistics în România, dar, după mai bine de 16 ani de expertiză locală, a atins un nivel premium al serviciilor oferite, calitate susţinută de o reţea naţională strategic dezvoltată în 8 locaţii din întreaga ţară.


