Comisia Europeană a trasat principalele obiective care vizează transporturi cât mai prietenoase cu mediul. Strategia denumită „Transporturi 2050” este orientată către realizarea unui sistem competitiv de transporturi care să crească nivelul de mobilitate, să elimine obstacolele majore din mai multe domenii-cheie şi să stimuleze creşterea economică şi crearea de locuri de muncă. În acelaşi timp, propunerile vor reduce semnificativ dependenţa Europei de petrolul din import şi vor permite scăderea emisiilor de carbon generate de sectorul transporturilor cu 60% până în 2050.
Realizarea acestor obiective necesită însă o transformare a actualului sistem de transport european. Ţintele de atins până în 2050 sunt extrem de ambiţioase. Prima se referă la eliminarea din circulaţia urbană a automobilelor alimentate cu combustibili convenţionali. Acest lucru presupune trecerea vehiculelor pe alimentare cu energie electrică sau care folosesc alte tehnologii ce vor fi dezvoltate până atunci.
Cât priveşte transporturile aeriene, se preconizează utilizarea unei cote de 40% carburanţi durabili cu emisii scăzute de carbon; în transporturile maritime se aşteaptă o reducere cu minimum 40% a emisiilor. În plus, se are în vedere transferul a 50% din transportul interurban de persoane şi mărfuri pe distanţă medie dinspre transportul rutier către transportul feroviar şi maritim/fluvial. Toate aceste măsuri vor contribui la o reducere totală cu 60% a emisiilor din sectorul transporturilor până la jumătatea secolului.
Dependenţa de petrol
„Transporturi 2050 este o foaie de parcurs pentru un sector competitiv al transporturilor, care va genera atât un nivel mai mare al mobilităţii, cât şi o reducere a emisiilor. Pentru ca Europa să îşi creeze o bună poziţie concurenţială în lume, să asigure creşterea economică, crearea de locuri de muncă şi calitatea vieţii de zi cu zi a cetăţenilor săi, are nevoie imperioasă de sisteme de transport performante. Restricţionarea mobilităţii şi menţinerea stării de fapt nu pot fi luate în calcul. Avem capacitatea de a elimina dependenţa de petrol a sistemului nostru de transporturi fără a-i sacrifica eficienţa şi fără a-i compromite mobilitatea. Putem propune soluţii din care toată lumea are de câştigat”, a declarat vicepreşedintele Siim Kallas, responsabil cu domeniul transporturilor.
Foaia de parcurs
Transporturi 2050 – foaia de parcurs către un Spaţiu Unic European în domeniul transporturilor îşi propune să îndepărteze barierele şi blocajele majore din multe zone-cheie ale unor domenii precum infrastructura şi investiţiile în transporturi, inovarea şi piaţa internă. Se are în vedere crearea unui Spaţiu Unic European în domeniul transporturilor mai competitiv şi a unei reţele de transport complet integrate, care să pună în legătură diferitele moduri de transport şi să permită o transformare profundă a tiparelor caracteristice transportului de persoane şi mărfuri, se arată într-un comunicat de presă al Comisiei Europene.
Foaia de parcurs „Transporturi 2050” stabileşte diverse obiective pentru diverse tipuri de deplasări: intraurbane, interurbane şi pe distanţe lungi.
1. Deplasările interurbane: 50% din transportul de persoane şi de marfă pe distanţe medii ar urma să fie transferat dinspre calea rutieră înspre calea feroviară şi cea maritimă/fluvială.
– Până în 2050, majoritatea operaţiunilor de transport de călători pe distanţe medii (începând cu 300 km) ar urma să se efectueze pe calea ferată;
– Până în 2030, 30% din transportul rutier de marfă pe distanţe mai mari de 300 km ar urma să se facă pe calea ferată sau pe cea maritimă/fluvială, iar în 2050 acest procent ar urma să depăşească 50%;
– Până în 2030 ar urma să se realizeze o reţea primară de coridoare de transport la nivelul UE, care să pună baza unui transfer eficient între modurile de transport (reţeaua primară TEN-T), iar până în 2050 se are în vedere constituirea unei reţele performante calitativ şi cantitativ şi asigurarea unor servicii de informare corespunzătoare;
– Conectarea, până în 2050, a tuturor aeroporturilor primare la reţeaua feroviară, de preferinţă de mare viteză; garantarea faptului că toate porturile maritime primare sunt conectate corespunzător la sistemul feroviar de transport de marfă şi, acolo unde este posibil, la sistemul de căi navigabile interioare;
– Instituirea, până în 2020, a unui cadru pentru un sistem european de informare, gestionare şi plată pentru transportul multimodal, aplicabil atât transportului de persoane, cât şi transportului de marfă;
– Tranziţia către aplicarea integrală a principiilor „utilizatorul plăteşte” şi „poluatorul plăteşte” şi angajamentul sectorului privat în ce priveşte eliminarea distorsiunilor, generarea de venituri şi asigurarea finanţării pentru investiţiile viitoare în transporturi.
2. Deplasările pe distanţe mari şi transportul intercontinental de marfă: vor predomina în continuare calea aeriană şi cea maritimă. Noi tipuri de motoare, combustibili şi sisteme de gestiune a traficului vor creşte eficienţa şi vor reduce emisiile.
– Până în 2050, atingerea unui nivel de 40 % în utilizarea în aviaţie a combustibililor care generează emisii de carbon reduse; tot până în 2050, reducerea cu 40% a emisiilor de CO2 ale UE generate de combustibilii din transportul maritim;
– Până în 2020, modernizarea completă a sistemului de control al traficului aerian pentru realizarea obiectivelor Cerului Unic European: scurtarea duratei călătoriilor cu avionul, creşterea nivelului de siguranţă şi a capacităţii acestora. Până în 2020, finalizarea Spaţiului Aerian European Comun, acoperind 58 de ţări şi un miliard de locuitori;
– Implantarea unor sisteme inteligente de gestiune a transportului rutier şi fluvial/maritim (precum ERTMS, ITS, RIS, SafeSeaNet şi LRIT[1]);
– Colaborarea cu parteneri internaţionali şi în cadrul organizaţiilor internaţionale precum OACI şi OMI în scopul promovării competitivităţii europene şi a obiectivelor în domeniul climei la nivel global.
3. În transportul urban, o trecere decisivă la automobile şi combustibili mai puţin poluante. Până în 2030, reducerea cu 50% a automobilelor cu combustibili convenţionali şi eliminarea lor treptată în oraşe până în 2050.
– Înjumătăţirea utilizării autovehiculelor alimentate în mod convenţional în transportul urban până în 2030 şi dispariţia lor progresivă din oraşe până în 2050; până în 2030, realizarea unui transport de marfă fără emisii de CO2 în centrele urbane importante;
– Apropierea de obiectivul „zero decese” în transportul rutier până în 2050. În această perspectivă, obiectivul UE este acela de a reduce la jumătate numărul deceselor în trafic până în 2020. De asemenea, garantarea poziţiei de lider mondial a UE în materie de siguranţă şi securitate în transportul aerian, feroviar şi maritim.


