Conso.ro pune la dispoziţia populatiei primul comparator online de energie electrică, venind, astfel, în sprijinul celor care doresc să compare produsele de furnizare a energiei electrice, pentru a face alegerea cea mai potrivită, se arată într-un comunicat de presă.
La sfârşitul acestui an, piaţa energiei electrice va fi total liberalizată. Deja fiecare consumator casnic poate să îşi aleagă furnizorul de energie electrică. “Vremurile în care consumatorul casnic era un consumator captiv, care trebuia să folosească serviciile furnizorului unic de energie care deservea zona în care locuieşte, sunt pe cale să apună. Practic, oricine poate să migreze către un alt furnizor, şi chiar ar fi de dorit să o facă, în măsura în care oferta acestuia se dovedeşte a fi mai avantajoasă. În felul acesta, competiţia îi va forţa pe furnizori să dea mult mai multă atenţie calităţii serviciilor pe care le oferă. Credincios misiunii pe care şi-a asumat-o încă din 2006, Conso.ro a decis să extindă sfera informaţiilor utile oferite consumatorilor – din zona financiară, unde deţine în continuare onoranta poziţie de lider în rândul site-urilor de comparaţii, către zona furnizorilor de utilităţi. Iar primul pas pe care îl facem îl reprezintă comparatorul care va permite consumatorilor să îşi aleagă cea mai potrivită ofertă”, se mai arată în comunicat.
“Pentru un consumator, care nu dispune de cunoştinţe în domeniu, analiza ofertelor unui număr foarte mare de furnizori reprezintă o misiune aproape imposibilă. Conso.ro lansează un comparator care, printr-un singur click, le va permite tuturor, în mod gratuit, să vadă care sunt costurile totale ale facturii lunare, precum şi diferenţele dintre ofertele furnizorilor de energie electrică”, aa declarat, în comunicat, Alin Iacob, Managing Partner Conso.ro.
La fel ca şi în cazul ofertelor băncilor, când diversele tipuri de comisioane pot creşte semnificativ costul unui credit cu dobândă relativ redusă, şi în cazul energiei electrice oferta care pare cea mai avantajoasă se poate dovedi, în final, mai scumpă.
“De exemplu, taxa de rezervare zilnică anulează, de cele mai multe ori, preţul mai mic al energiei electrice active, astfel încât consumatorii nu trebuie să se lase seduşi de mesajele publicitare ale furnizorilor, ci să analizeze oferta în ansamblu şi să calculeze costul lunar al facturii”, a declarat, la rândul său, Alina Simion, Project Manager Utilitati la Conso.ro.
Potrivit comunicatului, o ofertă din piaţă, unde preţul energiei active este de 0,151 lei/kWh, la care se adaugă o taxă de rezervare de 0,15 lei/zi, ajunge să fie mai scumpă decât alta, în care preţul energiei active este de 0,195 lei/kWh, dar nu conţine taxa zilnică de rezervare.
Conso.ro este cel mai utilizat portal de comparaţii şi informaţii financiare pentru consumatori din România. Conso.ro este un portal independent şi, spre deosebire de alte site-uri cu profil relativ similar, nu este administrat sau deţinut de companii care desfăşoară şi activităţi de brokeraj de credite sau de companii în spatele cărora se află bănci sau alte instituţii financiare. Serviciile oferite de Conso.ro sunt gratuite pentru consumatori.


