CEZ Vânzare “a pus ochii” pe vinul românesc: a lansat o ofertă de energie electrica şi gaze naturale dedicată vinificatorilor români prezenţi la Festivalului RO-Wine / The Wine Festival of Romania, eveniment care a avut loc recent şi la care cehii au fost parteneri.
Oferta CEZ Vânzare le asigură viitorilor clienţi o reducere a facturii la energie electrică şi gaze naturale şi poate fi accesată până pe 20 iunie 2017. “Participanţii la festival au avut ocazia să afle mai multe informaţii despre ofertă la standul CEZ Vânzare, care a atras pe parcursul celor doua zile peste 2.000 de pasionaţi ai industriei vinului, dintre care şi nume sonore din televiziune sau sport. De asemenea, în prima zi a festivalului, o parte dintre clienţii CEZ Vânzare a participat la lansarea celui de-al doilea volum al ghidului The Wine Book of Romania şi la turul dedicat al festivalului, în compania Marinelei Vasilica Ardelean, critic de vin şi autor al cărţii The Wine Book of Romania”, se arată într-un comunicat de presă.
The Wine Festival of Romania reuneşte vinurile de top româneşti, cunoscute în întreaga lume, cu sortimente internaţionale de prestigiu. Participanţii au avut ocazia să deguste peste 350 de vinuri atent selecţionate, aparţinând producătorilor autohtoni şi internaţionali.
CEZ Vânzare furnizează energie pentru peste 1,4 milioane de clienţi din România, în toate judeţele ţării, şi oferă clienţilor săi pachetul dual de energie electrică şi gaze naturale, încă din 2008.
Grupul CEZ este prezent pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia care, după procesul de transformare, asigură alimentarea cu energie electrică a şapte judeţe: Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Teleorman. Afacerile Grupului CEZ în România sunt reprezentate de cele 8 companii – Distribuţie Oltenia, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development şi TMK Hydroenergy Power.


