Prima ediţie a Salonului Internaţional de Mobilă – SIM a fost lansată oficial, în cadrul unei conferinţe de presă, prezidată de Aurica Sereny, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR), şi de Camelia Buda, director general al Euroexpo Trade Fairs. Evenimentul, organizat de APMR în parteneriat cu Euroexpo Trade Fairs, se va desfăşura la Romaero Băneasa, în perioada 7 – 11 septembrie 2011.
Euroexpo Trade Fairs a renunţat la colaborarea cu Romexpo, după 8 ani în care a lansat, organizat şi susţinut cele mai importante târguri în pavilioanele complexului expoziţional, se arată într-un comunicat de presă. “Anul acesta, la sugestia clienţilor noştri, nemulţumiţi de schimbările continue în politica Romexpo, am decis să renunţăm la colaborarea cu aceştia în favoarea locaţiei Romaero”, a declarat Camelia Buda.
“Am dorit de mulţi ani să organizăm un târg de mobilă în condiţii excelente. Prin parteneriatul cu Euroexpo am decis să lansăm un nou eveniment, la standarde internaţionale. Din pricina nemulţumirilor membrilor noştri, am propus consiliului director al APMR organizarea Salonului Internaţional de Mobilă – SIM, la Romaero, în parteneriat cu Euroexpo, o companie cu experienţă în domeniul târgurilor şi expoziţiilor şi care oferă servicii de calitate”, a precizat Aurica Sereny.
Salonul Internaţional de Mobilă este lansat într-un context economic favorabil. Industria mobilei a fost una din cele mai reprezentative în ceea ce priveşte exporturile în anul 2010. “În ciuda crizei, în primele 11 luni ale anului 2010, am înregistrat o creştere a exporturilor de 13,5%, ajungând la 1.083 milioane euro. Este cel mai mare export de mobilă al României de până acum. Un rezultat deosebit, cu atât mai mult cu cât pe piaţa internă consumul a scăzut cu 17%. Membrii noştri care s-au orientat spre export au rezultate bune”, a mai apreciat preşedintele APMR.
De altfel, volumul producţiei de mobilă a depăşit, în primele 11 luni ale anului 2010, valoarea de 1,6 miliarde euro. Importurile, în aceeaşi perioadă, s-au cifrat la aproape 300 milioane euro. În industria mobilei din România lucrau, anul trecut, aproape 50.000 de angajaţi.
Salonul Internaţional de Mobilă 2011 este dedicat industriei de mobilă, produse finite din lemn, materii prime, materiale auxiliare şi accesorii pentru mobilă, decoraţiuni interioare, horeca, utilaje şi echipamente pentru prelucrarea lemnului.
SIM se va desfăşura pe o suprafaţă de peste 15.000 mp în cadrul pavilioanelor Romaero Băneasa din Bucureşti, în imediata apropiere a aeroportului Aurel Vlaicu.


