Adunarea Generală a Acţionarilor Enel România a aprobat numirea lui Luca D’Agnese (foto) în funcţia de Country Manager şi Preşedinte al Enel România. El va prelua aceleaşi funcţii şi responsabilităţi deţinute anterior de Claudio Zito care, conform planificării, şi-a încheiat mandatul, se arată într-un comunicat al companiei.
Luca D’Agnese are o vastă experienţă în managementul companiilor, dobândită în special în sectorul energetic. În perioada 2003 -2007 a fost director general executiv al GRTN (operatorul de reţea de înaltă tensiune din Italia) şi, ulterior, director de operaţiuni al companiei Terna (specializată pe exploatarea, întreţinerea reţelelor şi implementarea investiţiilor), după fuzionarea acesteia cu compania GRTN. De asemenea, D’Agnese are o importantă experienţă în domeniul energiilor regenerabile.
“Luca D’Agnese preia această funcţie în cadrul Enel România într-un moment cheie al dezvoltării companiei. Cel mai mare investitor străin în sectorul electricităţii din România, Enel derulează cel mai amplu program de investiţii în reţelele electrice în valoare de 700 milioane de euro pentru o perioadă de 5 ani. În zona comercială, Enel va continua îmbunătăţirea serviciilor oferite clienţilor, dar şi implementarea de soluţii inovatoare în ceea ce priveşte relaţia cu clienţii. În România, Enel s-a angajat să devină un jucător integrat pe piaţa energiei şi este implicat în mai multe proiecte de generare, în domeniul energiei nucleare şi al energiei eoliene”, se mai arată în comunicat.
Enel deţine în România fostele Electrica Banat, Dobrogea şi MUntenia Sud. De asemenea, operează şi în sectorul energiei regenerabile din România, prin Enel Green Power.


