Acasă EconomieIndustrie Ministerul Economiei a trimis corpul de control la Salrom

Ministerul Economiei a trimis corpul de control la Salrom

de A

salromCorpul de control al ministrului Economiei se află zilele acestea la Societatea Națională a Sării (Salrom), singurul producător de sare din România. Corpul de control a fost trimis de fostul ministru, Alexandru Petrescu, care a descoperit nereguli în ceea ce privește aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 109 privind guvernanța corporativă a companiilor de stat.

”Venind din domeniul managementului privat, am sesizat că au existat niște nereguli în ceea ce privește aplicarea OUG 109. Și ca să pot clarifica situația am trimis corpul de control la companie. După cum știți, eu am plecat între timp de la Ministerul Economiei și nu știu ce s-a mai întâmplat între timp pe marginea acestui subiect”, a declarat pentru News.ro Alexandru Petrescu, fost ministru al Economiei, în prezent ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

La rândul lor, reprezentanții Salrom au confirmat că zilele acestea se află la sediul companiei corpul de control al ministrului Economiei.

Salrom a înregistrat un profit net de 37,62 milioane lei (8,4 milioane euro) în primele nouă luni ale anului trecut, în creştere cu 9% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, potrivit datelor transmise News.ro la sfârșitul anului trecut.

Cifra de afaceri a Salrom a scăzut în primele nouă luni din 2016 cu 7%, la 189,96 milioane lei, de la 204,06 milioane lei în primele nouă luni din 2015, din cauza „fluctuaţilor în producţia şi livrările de sare pentru deszăpezire dependente de factorii climatici”, afirmă societatea.

Salrom este unul dintre primii zece producători de sare din Europa şi singurul din România.

Compania este controlată de statul român, prin Ministerul Economiei, care deţine 51% din acţiuni, restul acţiunilor fiind deţinute de Fondul Proprietatea.

Salrom a avut în 2015 o cifră de afaceri netă de 301,5 milioane lei şi un profit net de 15,8 milioane lei. Compania numără circa 1.700 de angajaţi.

din aceeasi categorie