Ministerul Energiei a lansat în dezbatere publică o Hotărâre de Guvern prin care se modifică Programul de iarnă 2016 – 2017 (HG 844/2016). Reamintim, legislaţia prevede că iarna începe în România pe 1 octombrie şi se termină pe 31 martie.
Potrivit modificărilor, în luna februarie, lacurile de acumulare pot fi pline în proporţie de 20,4%, iar în luna martie – 16,5%. În Programul iniţial de iarnă, în luna februarie lacurile de acumulare trebuiau să fie mai pline: de 28,4% în februarie şi 23,5% în martie. De remarcat, pentru iarna 2014 – 2015, lacurile de acumulare trebuiau să fie şi mai pline: 40,2% în luna februarie şi 33,3% în luna martie. Este adevărat şi că, la începutul perioadei de iarnă (octombrie 2014), lacurile trebuiau să fie pline în proprţie de 64,9%, iar acum – numai 49,4%. Practic, Hidroelectrica, chiar şi înainte de a intra în iarnă, a utilizat mult mai multă apă din lacurile de acumulare faţă de anii anteriori, de aceea apa din lacuri a fost, în luna octombrie 2016, cu aproximativ 25% mai puţină decât în luna octombrie 2014. Şi aceasta în condiţiile în care meteorologii au anunţat o iarnă blândă 2014 – 2015 şi una normală în 2016 – 2017. Dar, aşa cum spun meteorologii, “iarnă normală” în România înseamnă 1-2 viscole în ianuarie şi tot 1-2 viscole în februarie.
Este adevărat că, în luna ianuarie, fiind geruri cumplite, pentru echilibrarea Sistemului Energetic Naţional, Transelectrica a dispus încărcări suplimentare ale grupurilor hidroelectrice cu cantități ce au depășit 2.000 MWh/h, ceea ce a condus la necesitatea reactualizării valorilor aferente rezervelor de apă prevăzute în HG nr.844/2016, după cum se arată în Nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
Totuşi, ne întrebăm de ce o fi trebuit Hidroelectrica să producă şi 3.500 MWh pe oră în lunile iulie, august, septembrie şi chiar octombrie 2016?! Este adevărat, la mijlocul anului trecut, compania a ieşit din procedura de insolvenţă, dar a avut şi cel mai mare profit înregistrat vreodată: circa 1,5 miliarde de lei. Dar cu ce preţ! Cu preţul de a lăsa lacurile de acumulare fără apă! La un procent de 16,5%, nu se ştie dacă în aceste lacuri mai este apă sau, din cauza colmatărilor, rămâne numai nămol! Şi asta deoarece, pentru a diminua cheltuielile, nici dragări în lacuri nu prea s-au făcut! Norocul companiei este că a nins foarte mult, că zăpada a început să se topească şi, în consecinţă, lacurile de acumulare încep să se reumple!
“Cantităţile de energie astfel stabilite (n.r. – gradul de umplere a lacurilor de 20,4% în februarie şi 16,5% în martie) vor fi utilizate numai de catre OTS (n.r. – Operatorul de Transport şi Sistem Transelectrica) şi numai pe piaţa de echilibrare, pentru asigurarea siguranţei în funcţionare a Sistemului Energetic Naţional, în perioada menţionată. ANRE va avea obligaţia de a verifica modul de utilizare a volumului de apă translatat şi, implicit, a energiei echivalente produse, numai în urma cererilor OTS şi numai pe Piaţa de Echilibrare”, se mai arată în Nota de fundamentare.
Guvernului îi e teamă că nu ne vor ajunge gazele
Pe de altă parte, proiectul de HG lansat în dezbatere publică de către Ministerul Energiei prevede şi că termocentralele din Bucureşti, CET Galaţi şi Veolia Energie Prahova pot trece de la producţia de energie electrică şi termică de pe gaze pe păcură. Ceea ce înseamnă, practic, că autorităţile se tem, în continuare, că vor veni, iar, zile foarte geroase sau că ruşii, din diverse motive, vor sista livrările de gaze naturale către România.
Reamintim, de-a lungul timpului, “întâmplător”, fix în cele mai friguroase zile ale anului, din varii motive, ruşii “închid robinetul cu gaze” către Europa. Europa importă, în prezent, circa 30% din necesarul de gaze, iar cel mai mare furnizor de gaze al ţărilor comunitare este, în prezent, Federaţia Rusă, prin gigantul Gazprom. Şi România, în zilele foarte geroase din această iarnă, a importat până la 20% din necesarul de gaze de la singurul adevărat exportator, concernul Gazprom.
De remarcat şi că, dacă Moscova are monopol asupra producţiei, Ucraina avea monopol asupra conductelor de export pentru gaze. O dată cu destrămarea URSS şi apariţia noilor state, au apărut şi probleme legate de exportul gazelor ruseşti prin Ucraina. Ucrainenii au fost „obişnuiţi” fie să nu plătească deloc pentru gazele ruseşti pe care le importau (inclusiv prin furtul acestora din conductele de export), fie să le plătească la un preţ preferenţial, de multe ori şi de 3 ori mai ieftin decât cel pentru restul europenilor. Cum bugetul Federaţiei Ruse se bazează pe veniturile din exportul gazelor şi petrolului, Kremlinul, mai ales după venirea lui Putin la putere, nu şi-a mai permis aceste ”cadouri”. Aşa că a început să ceară bani Kievului: preţuri mai mari, mai apropiate de cele pentru Occident, dar şi pentru gazele ”subtilizate” din conducte. Cum nu s-au prea înţeles cu ucrainenii, ruşii au început să caute soluţii de ”ocolire” a Ucrainei, care să nu le afecteze livrările (şi, în consecinţă, sumele de bani, dar şi influenţa) asupra ţărilor europene. Aşa au apărut Blue Stream (conductă care traversează Marea Neagră şi prin care Rusia asigură circa 65% din necesarul de gaze al Turciei), precum şi Nord Stream (gazoduct prin care este aprovizionată, în primul rând, Germania şi care trece prin Marea Baltică). Cert este că ambele proiecte, atât Blue Stream, cât şi Nord Stream, ocolesc Ucraina ca ţară de tranzit.
Astfel, pentru că, deşi ruşii au gazul, banii sunt la vest-europeni, Kremlinul nu vrea să supere Germania, Franţa, Olanda, Italia etc. Şi au rezolvat situaţia acestora prin construirea conductei Nord Stream, a cărei capacitate vor să o dubleze, prin Nord Stream II.
Nu acelaşi lucru se întâmplă cu ţările din sudul Europei. Furnizarea gazelor către România, Bulgaria, Grecia, Macedonia se face prin conducte care tranzitează Ucraina. Şi, cum ruşii “au ceva de împărţit” cu aceste ţări, în special cu România, pare că creează conflicte cu Kievul, doar ca să oprească robinetul cu gaze. România nu este deloc pe placul Kremlinului: are baze NATO, are scutul anti-rachetă de la Deveselu, are de partea sa istoria în privinţa Republicii Moldova.
Deja au apărut semnele unor noi dispute între Kiev şi Kremlin, ceea ce face din ce în ce mai posibilă sistarea livrărilor de gaze către România. Şi, ca să profite din plin, ruşii urmăresc, cel mai probabil, şi “să dreseze” România spre o atitudine mai prietenoasă faţă de Moscova! Altminteri spus: români, aveţi gaze naturale să vă încălziţi dacă vă împrietenţi cu noi; dacă nu – nu! Şi, la fel de probabil, autorităţile de la Bucureşti se pregătesc pentru o astfel de posibilitate, în care va lipsi gazul de import. De aceea, unele dintre cele mai mari termocentrale pe gaze vor putea produce energie utilizând păcura. Termocentralele aparţinând celor doi mari producători interni de gaze, Iernut (deţinută de Romgaz) şi Brazi (deţinută de OMV Petrom) nu se regăsesc în tabelul producătorilor ce asigură serviciul tehnologic de sistem rezervă terţiară lentă cu funcţionare pe combustibil alternativ, respectiv pe păcură, al proiectului de HG.
