Acasă Stiri ExterneEuropa Suedezii susţin fotovoltaicele

Suedezii susţin fotovoltaicele

de M G

fotovoltaicGuvernul suedez susţine regenerabilele “din taxare”. Astfe, la Stockholm, s-a propus eliminarea, din 2017, a taxei pentru producţia de energie fotovoltaică, în condiţiile în care obiectivul autorităţilor suedeze este ca, în anul 2040, energiile regenerabile să acopere în totalitate necesarul de electricitate, transmite AFP, preluată de Agerpres.

În prezent, energia fotovoltaică este responsabilă pentru mai puţin de 0,1% din producţia de electricitate din Suedia, o ţară care preferă energia hidroelectrică (39%) şi pe cea nucleară (36%).

Într-un comunicat de presă, Ministerul suedez de Finanţe a propus ca producţia de energie fotovoltaică pentru uz propriu să fie complet scutită de taxe, iar cei care revând electricitatea provenită din instalaţiile fotovoltaice să plătească o taxă de 500 de coroane (51 de euro) pentru un megawatt oră, adică mai puţin cu 98% decât în prezent.

„Aceasta va permite realizarea unor investiţii rapide”, a apreciat ministrul Finanţelor, social-democratul Magdalena Andersson.

Propunerea Guvernului suedez are toate şansele să fie adoptată de Parlament, în condiţiile în care, în trecut, opoziţia de centru-dreapta a criticat Executivul pentru lipsa de ambiţie în domeniul energiilor regenerabile. Propunerea trebuie, însă, aprobată şi de Comisia Europeană.

În luna octombrie, Autoritatea de reglementare a pieţei de energie din Suedia a estimat că, pentru atingerea obiectivului ca electricitatea să provină în proporţie de 100% din energii regenerabile, ponderea energiei fotovoltaice în Suedia ar trebui să ajungă la 5%, chiar 10%.

din aceeasi categorie