Grupul ungar MOL a alocat aproximativ 2 miliarde dolari ca buget de investiţii strategice în perioada 2017-2021 pentru implementarea noii strategii pe termen lung. Această sumă se adaugă cheltuielilor de capital aferente proiectelor existente, estimate la 1-1,1 miliarde dolari.
„Modelul de afaceri integrat, durabil, al Grupului MOL va continua să genereze profituri robuste şi stabile în următorii 10-15 ani”, arată grupul, într-un comunicat.
În segmentul de rafinare, Grupul MOL va continua să se concentreze pe îmbunătăţirea eficienţei şi implementarea iniţiativelor incluse în Next Downstream Program (2015-2017), care urmează să genereze o îmbunătățire a rezultatului EBITDA cu 500 milioane dolari. Ca parte a strategiei sale pe termen lung, Grupul MOL are ca obiectiv creșterea graduală a ponderii produselor altele decât carburanții, la peste 50% până în 2030, de la nivelul actual sub 30%.
MOL intenţionează să majoreze cantitatea de materie primă prelucrată de combinatele petrochimice, urmând să beneficieze în acelaşi timp de creşterea cererii pentru produse profitabile cum ar fi carburanții pentru avioane, lubrifianţii şi uleiurile de bază.
De asemenea, MOL îşi va extinde cota de piaţă pe segmentul GPL. MOL a planificat investiţii de aproximativ 80-130 milioane dolari în rafinăriile sale din Ungaria şi Slovacia pentru a creşte flexibilitatea producţiei de propilenă şi lubrifianţi. MOL intenţionează să crească aportul de ţiţei transportat maritim în rafinăriile sale fără ieşire la mare, de la nivelul actual de 10% la 33% până în 2030, urmând să majoreze la peste 50 numărul tipurilor de țiței din mix-ul folosit.
În plus, MOL a bugetat până la 1,9 miliarde dolari până în anul 2021 pentru dezvoltarea activităţii în sectorul petrochimiei. Îmbunătăţirea randamentului la producţia de propilenă şi investiţia în derivate cu cerere mare ale propilenei reprezintă principala direcţie pentru următorii cinci ani. Pentru a susține adâncirea diversificării în lanţul valoric al propilenei, Grupul MOL va investi peste 500 milioane dolari în instalaţiile de cracare cu abur din Ungaria şi Slovacia. Grupul MOL va investi de asemenea în domeniul poliolilor pe bază de oxid de propilenă, un produs de înaltă valoare utilizat în industria auto, fabricarea ambalajelor şi a mobilierului. Grupul MOL ar urma să devină astfel singurul furnizor complet integrat din Europa Centrală şi de Est (ECE), regiunea cu cea mai mare creștere a ofertei la nivel european. În plus, investiţii suplimentare sunt planificate pentru introducerea pe piaţă a altor produse.
MOL va dezvolta totodată în continuare rețeaua de benzinării din ECE, lider de piață în regiune, şi va continua să analizeze oportunităţi de fuziuni şi achiziţii aflate în raza de livrare a rafinăriilor sale, în afara celor trei piețe cheie (Ungaria, Slovacia și Croația). Folosindu-şi reţeaua de staţii de alimentare şi baza de 10 milioane de clienţi, MOL va introduce noi servicii şi produse.
De asemenea, MOL va moderniza staţiile şi va extinde în continuare conceptul Fresh Corner, în 700 de unităţi, până în 2018. Oferta de bunuri şi servicii pentru consumatori va contribui la rezultatul EBITDA cu 450-500 milioane dolari până în 2021, reprezentând peste 20% din EBITDA la nivel de grup, și se va menține pe un trend de creștere până în 2030.
MOL intenționează să realizeze cheltuieli de capital de peste 2 miliarde dolari pentru proiectele existente, în perioada 2017-2021, cu o atentă monitorizare a costurilor. Aproximativ 35% din sumă va fi alocată pentru explorare – cu accent pe ECE, Pakistan şi Norvegia – iar 45% reprezintă finanțarea pentru proiecte de dezvoltare a proiectelor din ECE, Marea Britanie, Pakistan, Kazakhstan şi a câmpului Baitugan din Rusia. MOL intenționează să îşi mențină poziția competitivă din perspectiva costurilor de producție, exprimate în prezent cu o singură cifră (nivelul actual este de 6,3 dolari/baril echivalent petrol) și continuă să aibă ca obiectiv menținerea activităților de Explorare & Producţie la un nivel auto-finanțabil, sustenabil şi generator de valoare chiar în contextul prețurilor scăzute ale țițeiului (50 de dolari/baril sau mai puţin).
“Ca urmare a transformării noastre industriale, ne aşteptăm ca proiectele strategice realizate în prima fază în segmentul produselor petrochimice să genereze un rezultat EBITDA de 250-300 milioane de dolari anual, în timp ce contribuția la EBITDA a serviciilor pentru clienţi este estimată să depăşească 20% până în 2021. În acelaşi timp, fluxurile puternice de numerar ne vor permite să menținem fără probleme tendința de creștere a dividendelor pentru acționarii noștri”, spune Zsolt Hernádi, preşedinte-director general al Grupului MOL.
Grupul MOL are operaţiuni în peste 30 de ţări, aproximativ 25.000 de angajaţi în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. În domeniul explorării și producției de hidrocarburi, experiența de peste 75 de ani a Grupului sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări.
Grupul MOL controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 10 țări, din care peste 200 în România.


