Compania Rombat SA, cel mai mare producător de baterii auto din România, a vândut anul trecut 2 milioane de unități, în creştere cu 30% față de 2008 (când s-au vândut 1,5 milioane de unități). Ceea ce este o performanţă în sine, având în vedere că piaţa autohtonă de automobile a scăzut în 2009 cu peste 50% şi nici piaţa externă “nu s-a simşit prea bine”, revigorată puţin fiind doar prin programele Rabla ale unora dintre guvernele statelor membre ale Uniunii Europene.
În prezent, Rombat exportă în Franța, Spania, Portugalia, Italia, Grecia, Republica Moldova etc şi este acreditat ca furnizor regional în panelul Renault şi furnizor Peugeot Citroen.
“Compania noastră a înregistrat în anul 2009 o cifră de afaceri de peste 215 milioane de lei noi, din care aproximativ 60% reprezintă exportul, şi un profit de aproximativ 26 milioane lei. În acest an ne aşteptăm la o creştere a cifrei de afacere de 22% față de anul trecut, ceea ce reprezintă 264 milioane lei. În ceea ce priveşte exportul, preconizăm că acesta va creşte cu 32% față de anul 2009,” a declarat Ioan Repede, directorul general Rombat, într-un comunicat de presă. Compania estimează că, în 2010, va vinde 2,1 milioane de baterii.
Investiţii “verzi”
Pe de altă parte, investiţiile preconizate în 2010 se ridică la aproximativ 13,5 milioane de euro. “În acest an ne-am propus să investim şi mai mult decât am făcut-o până în prezent, în protecția mediului înconjurător. Astfel, la începutul acestui an am dat startul investiției de la REBAT Copşa Mică. Investiția totală se ridică la aproximativ 7,8 milioane euro şi va fi finalizată în 2011”, a mai spus Ioan Repede. 4,8 milioane de euro vor proveni de la Rombat, iar restul de 3 milioane de euro – de la Administrața Fondului de Mediu. Investiția urmăreşte creşterea capacității de prelucrare a bateriilor uzate, extragerea plumbului şi a altor materii prime necesare în procesul de producție al Rombat. În fiecare lună, compania investeşte aproximativ 1 milion de dolari pentru recuperarea şi reciclarea bateriilor auto.
O altă investiție a Rombat prevede mărirea capacității de producție de baterii auto şi baterii în tehnologie avansată pentru autovehicule microhibride 1 şi 2. În acest an Rombat şi-a propus să investească 4 din cele 10 milioane de euro necesare acestui proiect (50% finanțare europeană).
Şi proiectul privind “Energia Verde” rămâne, în continuare, o prioritate pentru compania bistrițeană. Anul acesta se vor aloca 3-4 milioane de euro, din care 50% din fonduri guvernamentale si europene, pentru construirea de microhidrocentrale. Totalul investiției este de aproximativ 7-8 milioane de euro şi va fi finalizată în cursul anului viitor.


