Acasă Stiri InterneGaze Propuneri „de şefi” în următoarele zile

Propuneri „de şefi” în următoarele zile

de M G

CE Oltenia 2Ministerul Energiei va numi până la sfârşitul săptămânii viitoare noi Consilii de Supraveghere la Complexul Oltenia, Oil Terminal şi Societatea de Administrare a Participaţiilor din Energie (SAPE), a declarat,  anunţat ministrul Victor Grigorescu.

„Listele sunt finalizate. Este o chestiune de procedură. Săptămâna aceasta sau cea viitoare vom numi Consiliile de Supraveghere la SAPE, Oil Terminal şi Complexul Oltenia”, a spus Grigorescu, la finalul unei dezbateri pe teme energetice organizată de Comisia de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor. Ministrul a refuzat să precizeze vreun nume de pe aceste liste.

„Au fost liste bune, mi-aş fi dorit să fie mai numeroase. Este o dorinţă a unora de a-şi asuma un proces greu, pentru că, la Oltenia, ca să fii pe listă, înseamnă că trebuie să-ţi asumi un proces extrem de complicat, într-o societate aflată într-o situaţie dificilă”, a susţinut Grigorescu.

Totodată, el a adăugat că există liste şi pentru membrii Directoratului în cazul complexului Oltenia (n.r. – persoane selectate de către firmele de head hunting, conform OUG 109/2011), iar noul Consiliu de Supraveghere, odată ce va fi numit, va putea selecta componenţa Directoratului.

În ceea ce priveşte conducerea Hidroelectrica, ministrul a precizat că a fost selectată firma de recrutare şi, imediat după semnarea contractului cu aceasta, va fi demarat procesul de depunere a candidaturilor.

„Imediat ce semnăm contractul (cu firma de recrutare – n.r.), vom face anunţul public pentru depunerea de candidaturi”, a spus Grigorescu.

din aceeasi categorie