Consiliul de administraţie al Hidroserv SA va hotărî în şedinţa de marţi, 30 august, asupra propunerii de intrare în insolvenţă a societăţii. Hidroserv este compania care asigură întreţinerea şi mentenanţa grupurilor hidroenergetice şi este deţinută integral de Hidroelectrica. Intrarea în insolvență a Hidroserv va afecta însă activitatea Hidroelectrica în următorii ani, întrucât nu va mai avea cine să execute lucrările de reparații la centrale.
De altfel, şi Hidroelectrica s-a aflat în insolvenţă, proces din care a ieşit în luna iunie a acestui an.
Surse oficiale au declarat pentru Focus-Energetic.ro că principalul factor care a cauzat situaţia dificlă în care se află Hidroserv a fost faptul că lucrările de mentenanță la Hidroelectrica au fost foarte puține în ultimii ani, cu atât mai mult cu cât Hidroelectrica este dependentă de Hidroserv.
La rândul său, avocatul Remus Borza, fostul administrator judiciar al Hidroelectrica, a arătat că, în fiecare an, filialei de mentenanță i-au fost alocați pentru lucrări mai mulți bani decât a putut aceasta să execute.
„Nu sunt în măsură să exprim puncte de vedere legate de Hidroserv. În fiecare an, în insolvență, Hidroserv a avut alocări bugetare mai mari cu 5-10 milioane de euro față de realizatul lor. Adică, în fiecare an le-am dat mai mulți bani față de câte lucrări au putut ei să facă. Hidroserv ar fi trebuit să intre în insolvență în tandem cu Hidroelectrica încă din 2012, iar astăzi ar fi fost amândouă fete mari și cu zestre”, a spus Borza, citat de Agerpres.
Hidroserv are acum aproximativ 1.500 de angajaţi.
La data de 29 august 2016, din consiliul de administraţie al Hidroserv SA fac parte: Alexandra Cătălina Nedelcu (director de cabinet secretar de stat în Ministerul Energiei), Diana Maria Bucur (conferenţiar universitar la Universitatea Politehnica Bucureşti), Marian Sandu (şef Serviciu Urmărire recepţie lucrări mentenanţă la Hidroelectrica SA), Ionelia Şuteu (şef Serviciu Analiză şi suport producţie la Hidroelectrica SA) şi Bogdan Dumitrache (secretar general al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – ANSVSA).
Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv SA a fost înființată la data de 5 august 2013, ca urmare a fuziunii prin contopire a celor opt filiale Hidroserv: Bistrița, Cluj, Curtea de Argeș, Hațeg, Porțile de Fier, Râmnicu Vâlcea, Sebeș, Slatina. La înfiinţare, noua companie a preluat atât activul, cât şi pasivul celor opt sucursale, printre altele şi datorii de aproximativ 64 milioane lei.
Producătorul de energie Hidroelectrica s-a aflat în insolvenţă din 20 iunie 2012 până în 21 iunie 2016, însă în două faze, pentru că în perioada iunie 2013 – februarie 2014 a ieşit din procedura judiciară.
În perioada insolvenţei, compania a fost administrată de Euro Insol, casa de insolvenţa a lui Borza, care a eliminat contractele păguboase cu „băieţii deştepti” din energie şi a redus personalul companiei.
Hidroelectrica are acum 3.200 de salariaţi, faţă de 5.239 salariaţi la momentul intrării în insolvenţă.


