Acasă MediuDezvoltare Durabila Societatea Închideri Mine Valea Jiului dă afară 145 de angajaţi

Societatea Închideri Mine Valea Jiului dă afară 145 de angajaţi

de A

mina minerSocietatea Națională Închideri Mine Valea Jiului SA, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei, vrea subvenţii de 105,11 milioane lei în acest an, pentru acoperirea costurilor de producție, a lucrărilor de închideri mine şi totodată pentru plata salariilor compensatorii pentru cei 145 de angajaţi care urmează să fie disponibilizaţi.

Din suma destinată subvenţiilor, 52,55 milioane lei reprezintă ajutorul de stat pentru acoperirea costurilor de producție, iar alte 52,56 milioane lei reprezintă ajutorul de stat pentru acoperirea “costurilor excepționale”, adică salariile compensatorii (9,32 milioane lei) şi a lucrărilor de închideri mine (33,89 milioane lei), potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2016 al societăţii, publicat marţi pe site-ul Ministerului Energiei.

Documentul arată totodată că 145 de persoane vor fi disponibilizate prin concediere colectivă, astfel că la sfârşitul acestui an societatea va avea 994 salariaţi. Câștigul mediu/persoană determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială va creşte în acest an cu 2,4% față de nivelul preliminat al anului 2015, la 4.203 lei lunar, potrivit proiectului de buget.

Societatea Națională Închideri Mine Valea Jiului estimează pentru acest an un rezultat brut de 182.000 lei, provenit din „vânzarea deșeurilor feroase rezultate din dezmembrarea mijloacelor fixe casate”.

Compania şi-a bugetat venituri în sumă de 158,77 milioane lei şi cheltuieli totale de 158,58 milioane lei. Cheltuielile cu personalul se ridică la 83,3 milioane lei.

Societatea estimează creanţe restante de 15,9 milioane lei, la sfârşitul acestui an.

„Volumul producției fizice luat în calculul veniturilor din producția vândută este de 283.000 tone huilă extrasă, cu o putere calorifică medie de 3.499 kcal/kg, din care rezultă o producţie netă de 280.000 tone cu un grad de recuperare de 98,94%, corespunzătoare unei cantități totale de 979.700 gcal”, arată documentul citat, în care se menţionează că societatea are posibilitatea vânzării de cărbune energetic pentru producerea de energie termică și electrică.

Societatea Națională Închideri Mine Valea Jiului SA se află sub autoritatea Ministerului Energiei şi efectuează şi lucrări de închideri de mine. Astfel, activitatea societății are drept scop închiderea definitivă până în anul 2018, a minelor Petrila, Paroșeni, Uricani, mine considerate necompetitive. Pentru înfăptuirea acestui program a fost aprobat un ajutor de stat destinat acoperirii diferenței între costul de producție și prețul de livrare ori a unor cheltuieli excepționale așa cum au fost definite în planul de închidere.

Compania de stat exploatează totodată şi prelucrează cărbuni şi gaze însoţitoare, argilă, şlam, balast şi nisip în perimetrele în care a obţinut licenţa.

din aceeasi categorie