De aproximativ zece ani, de când Radu Berceanu a ocupat fotoliul de ministru al Industriei şi Comerţului şi până la Varujan Vosganian, ministru al Economiei şi Finanţelor, fiecare om politic care a condus ministerul care avea în subordine sistemul energetic naţional şi-a făcut un fel de datorie de onoare din a elabora o altă strategie energetică naţională. Adriean Videanu, actualul deţinător al portofoliului de la Economie, Comerţ şi Mediul de Afaceri (MECMA) anunţă, la rândul său, o nouă strategie energetică, pentru perioadă mai lungă, 2010 – 2025. “Nu este un moft sau un orgoliu al meu să-mi apară numele pe o nouă strategie energetică. Pur şi simplu este absolut necesară”, a declarat Videanu. Cel mai probabil, în semestrul doi al anului va fi aprobată noua strategie. Conform ministrului Economiei, actualul program este depăşit. “România are, în prezent, o strategie energetică pentru perioada 2007 – 2020, elaborată imediat după aderarea la Uniunea Europeană, care lua în considerare realităţile de atunci, cum ar fi o creştere economică susţinută, chiar aproape de 7%. Nimeni nu a luat în considerare, de exemplu, criza economică ce deja începuse „să-şi arate colţii” pe mapamond. Astăzi, altele sunt realităţile: criza ne-a lovit, iar prognoza creşterii de consum de energie, care a stat la baza actualei strategii, a fost infirmată. Pe de altă parte, sunt evoluţii ale sectorului energetic românesc ce au influenţă în viitor, cum ar fi crearea noilor companii energetice”, a mai spus Adriena Videanu. El a arătat că, în plus faţă de evoluţiile economiei interne, au apărut şi noi condiţionalităţi externe. “Anul trecut, Uniunea Europeană a aprobat noi pachete legislative, cu impact asupra dezvoltării sectorului energetic în statele membre: celebrul 20 – 20 – 20 (adică angajamentul UE de a reduce, până în anul 2020, cu 20% emisiile de gaze cu efect de seră faţă de anul 1990, de a utiliza energie regenerabilă în proporţie de 20% din consumul total şi de a creşte cu 20% eficienţa energetică). Aşa că devine imperios necesară revizuirea strategiei energetice pentru România, poate pentru o perioadă mai lungă, până în 2025 , şi care să cuprindă noile realităţi. Probabil în a doua jumătate a anului vom avea proiectul noii strategii energetice, care va fi dezbătută cu toţi factorii implicaţi: specialiştii din domeniu, sindicate, patronate, societatea civilă, partide politice. Sigur, înainte „de a o pune pe hârtie”, sunt necesare studii de fundamentare, care să analizeze atât aspecte legate de potenţialul surselor primare de energie disponibile în condiţiile restricţiilor de mediu actuale, cât şi diversele variante şi opţiuni de dezvoltare sectorială”, a mai spus Adriean Videanu.


