O medie de 2.500 miliarde dolari, însemnând 1,8% din activele financiare ale lumii, ar fi amenințate de efectele schimbărilor climatice, în cazul în care temperatura medie globală de suprafață ar creşte cu 2,5 grade Celsius peste nivelul pre-industrial, până în anul 2100, potrivit unui nou studiu al cercetătorilor de la Institutul de Cercetare Grantham privind schimbările climatice și protecția mediului, de la London School of Economics and Political Science, publicat în revista „Nature Climate Change”.
Cu toate acestea, autorii Simon Dietz, Alex Bowen, Charlie Dixon și Philip Gradwell au constatat că incertitudinile în estimarea „valorii climatice la risc” înseamnă că există o șansă de 1% ca încălzirea de 2,5 grade C ar putea amenința 24.000 miliarde dolari sau 16,9% din activele financiare la nivel mondial în 2100. Autorii indică faptul că aceste sume sunt mai mari decât estimările de 5.000 de miliarde dolari din capitalizarea totală a pieței de valori a companiilor de combustibili fosili în prezent.
Limitarea încălzirii globale la 2 grade Celsius în 2100 ar reduce în mod semnificativ „valorea climatică la risc”, conform cercetătorilor. Valoarea medie a activelor financiare globale la risc va fi de 1,7 trilioane dolari, adică 1% din active în valoare de 13.200 miliarde dolari fiind expuse riscului.
„Rezultatele noastre îi pot surprinde pe investitori, dar ele nu-i vor surprinde pe mulți dintre economiștii care lucrează în domeniul schimbărilor climatice, deoarece modelele economice din ultimii ani au generat estimări din ce în ce mai pesimiste ale impactului încălzirii globale asupra creșterii economice viitoare. Dar, de asemenea, am constatat că reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pentru a limita încălzirea globală la mai mult de 2 grade C reduce în mod substanțial valoarea climatică la risc, în special în rândul pierderilor mari”, a declarat autorul studiului, profesorul Simon Dietz.
Autorii au descoperit că, chiar şi atunci când au luat în calcul costurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru a limita încălzirea la 2 grade Celsius, valoarea medie a activelor financiare globale ar fi de 315.000 miliarde dolari sau cu 0,2 puncte procentuale mai mare decât în cazul în care încălzirea de 2,5 grade C până în 2100 a avut loc de-a lungul unei căi obişnuite privind emisiile globale.
„Când luăm în considerare impactul financiar al eforturilor de reducere a emisiilor, tot găsim că valoarea estimată a activelor financiare este mai mare într-o lume care limitează încălzirea până la 2 grade C. Acest lucru înseamnă că investitorii ar alege să reducă emisiile”, a afirmat profesorul Dietz.
El a menţionat că cercetările institutului ilustrează riscurile schimbărilor climatice de a investi pe termen lung și arată de ce acest lucru ar trebui să fie o problemă importantă pentru toți investitorii pe termen lung, precum fondurile de pensii și autoritățile de reglementare financiară.
Profesorul Dietz a atras de asemenea atenția asupra incertitudinilor privind estimarea valorii climatice la risc.
„Deşi suntem primii care au produs o estimare cuprinzătoare a valorii climatice la risc, folosind un model economic, este important să ne amintim că există incertitudini uriașe și dificultăți în efectuarea modelării economice a schimbărilor climatice, astfel încât acest lucru ar trebui să fie văzut ca fiind primul cuvânt legat de acest subiect, şi nu ultimul”, a mai spus el.


