Acasă Stiri InterneGaze Prospecţiuni SA a intrat în insolvenţă

Prospecţiuni SA a intrat în insolvenţă

de A

prospectiuniTribunalul Bucureşti a admis cererea formulată de Prospecţiuni SA şi a deschis procedura insolvenţei în vederea reorganizării companiei, iar Euro Insol a fost numit administrator judiciar. La momentul deschiderii procedurii, societatea înregistra datorii de 97 milioane lei către banci, bugete şi salariaţi. Societatea deţine active în valoare de aproximativ 200 milioane lei şi are în derulare contracte cu o valoare de  peste 40 milioane euro.

Data de 17 mai este termenul pentru înregistrarea creanţelor, iar până la 24 mai trebuie întocmit tabelul preliminar al creanţelor. Termenul pentru întocmirea tabelului definitiv este 7 iunie, iar la 26 mai va avea loc şedinţa adunării creditorilor.

Prospecţiuni SA este o companie românească, cu capital privat având printre acţionari Tender SA şi SIF Muntenia. Compania a fost înfiinţată în anul 1950, având în obiectul de activitate furnizarea de servicii de achiziţie a datelor geologice şi geofizice pentru industria de petrol şi gaze, atât în România, cât şi în străinătate. În prezent, societatea are peste 750 de salariaţi.

De la înfiinţarea sa, societatea a efectuat lucrări 2D de achiziţie a datelor geofizice pe o întindere de peste 450.000 km şi lucrări 3D pe o suprafaţă de aproximativ 10.000 km pătraţi.

Experienţa companiei Prospecţiuni SA este extinsă şi la nivel internaţional, încă din anii ’70 în ţări precum  Irak, Libia, Iran, Tadjikistan,  Bulgaria, Portugalia, Albania, Maroc, Georgia, Senegal, etc.

În 2013, Prospecţiuni SA a înregistrat o cifră de afaceri de 382 milioane lei. Pe fondul prăbuşirii preţului barilului pe pieţele internaţionale, cifra de afaceri a scăzut la 307 milioane lei în 2014, respectiv 192  milioane lei în 2015, an în care compania a încheiat exerciţiul financiar cu o pierdere de 26 milioane lei.

“Prospecţiuni este o companie românească cu o îndelungată experienţă, cu un portofoliu impresionant de lucrări, cu o dotare tehnică de excepţie şi cu un colectiv extraordinar de profesionişti, care au adus în ultimii ani societatea în topul primilor trei mari jucători europeni în servicii de prospecţiuni geologice. Deschiderea procedurii insolvenţei înseamnă o gură de oxigen pentru a depăşi greutăţile financiare temporare ale companiei, cauzate de restrângerea activităţilor de explorare a zăcămintelor de petrol şi gaze pe fondul scăderii preţului petrolului”,  a declarat av. dr. Remus Borza, reprezentantul Euro Insol.

Potrivit acestuia, cu un management mai dinamic, implicat şi responsabil, având o mai mare mobilitate în zona comercială, Prospecţiuni va depăşi criza temporară de lichiditate cu care se confruntă, accesând noi contracte în perimetre bogate în hidrocarburi.

„În perioada 1 – 4 aprilie am efectuat o vizită în Kuweit unde am avut întâlniri cu oficiali ai Ministerului Petrolului şi ai Kuweit Oil Company, ocazie cu care am prezentat o ofertă integrată de servicii plecând de la studii geologice şi de fezabilitate (Prospecţiuni SA), livrare de echipament petrolier, montaj şi mentenataţă (Vulcan SA Bucureşti şi Uztel SA Ploieşti). Acest consorţiu de firme româneşti are foarte mari şanse să obţină în Kuweit contracte de câteva zeci de milioane de dolari chiar în 2016”, a adăugat Borza.

 

din aceeasi categorie