Acasă MediuDezvoltare Durabila Condiții dure la deșeurile de ambalaje

Condiții dure la deșeurile de ambalaje

de L M

deseuri ambalajeMinisterul Mediului pregătește un act normativ care să reglementeze situația organizațiilor de transfer de responsabilitate (OTR), ce se pot ocupa de reciclarea deșeurilor de ambalaje. Activitatea acestor OTR-uri este în centrul unui scandal privind raportări fictive de colectare, fapt ce duce la penalități de zeci de milioane de euro ce trebuie plătite de către producătorii ce pun pe piață viitoare deșeuri de ambalaje, cei mai afectați fiind cei din industria alimentară.

Ministerul Mediului a elaborat proiectul de Ordin de ministru privind Procedura de autorizare pentru preluarea responsabilităţii gestionării deşeurilor de ambalaje”. Potrivit noii Legi nr. 249/2015 ce vizează responsabilitățile privind gestionarea deşeurilor de ambalaje, operatorii economici care pun pe piață viitoare deșeuri de ambalaje sunt responsabili de atingerea țintelor de colectare a deșeurilor. Aceste responsabilităţi se pot realiza și prin transferarea lor, „pe bază de contract, către un operator economic autorizat de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului”. Prin HG nr. 621/2005, care a produs efecte până la apariția Legii nr. 249/2015, „operatorii economici autorizaţi de Ministerul Mediului pentru preluarea responsabilităţii realizării obiectivelor anuale sunt responsabili pentru ambalajele pentru care au preluat responsabilitatea de la operatorii economici (…)”.

În noile condiții, când această responsabilitate nu mai este extinsă, Ministerul Mediului a întocmit noi reguli de autorizare pentru agenții economici care vor face colectarea și reciclarea în numele producătorilor, cei mai mulți dintre aceștia declarându-se în imposibilitatea de a organiza fluxurile de reciclare, pentru că sunt specializați pentru altfel de activități.

Astfel, „licența de operare se emite de către conducătorul autorității publice centrale pentru protecția mediului, la propunerea comisiei de autorizare, denumită în continuare Comisia, cu avizul secretarului de stat cu atribuții în domeniu, din cadrul aceleiași instituții, în baza depunerii dosarului complet de autorizare, potrivit prevederilor prezentei proceduri”, se arată în proiectul de ordin. Anularea licenței de operare se face de către conducătorul autorității publice centrale pentru protecția mediului, la propunerea Comisiei, cu avizul secretarului de stat cu atribuții în domeniu din cadrul din cadrul aceleiași instituții. Comisia va fi formată din șapte membri cu drept de vor, dintre care trei din Ministerul Mediului, unul de la Administrația Fondului pentru Mediu, unul de la Agenția Națională pentru Protecția Mediului, unul de la Garda Națională de Mediu și unul de la Ministerul Economiei. Deciziile se iau cu votul majorității membrilor Comisiei.

Restricții la acționariat

Procedura impune ca operatorii care preiau responsabilitatea de colectare a deșeurilor de ambalaje să aibă acționari numai agenți economici ce intră sub incidența Legii nr. 249/2015 (art. 16, alin. 1). Iar aceștia din urmă să fi avut minimum 2 ani de activitate înainte de a deveni acționari ai operatorilor economici. Pentru a demonstra acest lucru, este nevoie la dosar și de situațiile financiar – contabile ale fiecărui acționar, auditate extern, pentru ultimii 2 ani înaintea solicitării autorizării. În plus, acționarii nu trebuie să aibă „datorii la stat”. Pe lângă alte documente uzuale, precum cerere de licențiere și certificatul de la Registrul Comerțului, operatorii mai trebuie să prezinte și rapoartele anuale depuse la Administratia Fondului pentru Mediu, în ultimii 2 ani, inaintea solicitării autorizării. Pentru că nu se precizează, cel mai probabil rapoartele de la AFM sunt cele ale acționarilor. În cele din urmă, la dosar trebuie și planul de operare.

În cazul în care dosarul este complet, licența de operare se emite în 30 de zile; dacă nu, se respinge, dar cu precizarea motivării. Solicitantul poate contesta decizia de respingere în baza Legii contenciosului administrativ, dar poate să redepună dosarul, complet și conform de această dată, la cel puțin 30 de zile de la respingere.

Condiții prin lege

Prin acest Ordin, se impun obligații pentru operatorii licențiați. Cele mai importante se referă la finanțarea, în numele agenților economici, „reciclarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje, să raporteze modul de gestionare a acestora şi să atingă cel puțin obiectivele prevăzute în OUG nr. 196/2005 (…)”. Tot prin act normativ, se impune asigurarea transparenței activității față de agenții economici pentru care îndeplinesc obligațiile de reciclare, dar și să respecte tariful declarat; orice modificare trebuie notificată Comisie cu 15 zile înainte de aplicarea lui.

Condițiile de anulare ale licienței sunt foarte dure și ele sunt foarte probabile în condițiile actuale. „Anularea licenței de operare se face la propunerea Comisiei, în cazul nerespectării obligației de neîndeplinire, pentru doi ani consecutivi, a obiectivelor anuale de reciclare a deşeurilor de ambalaje și valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu valorificare de energie şi, respectiv, în condițiile prevederii de la art. 26 alin. (4) din Legea nr. 249/2015, în baza constatărilor transmise Comisiei de către Administrația Fondului pentru Mediu, până la data de 31 martie a fiecarui an”, se arată în proiect. Anularea intevine și pentru modificarea tarifelor înainte de notificare, nu aplică aceleași condiții tuturor agenților economici pentru care prestează obligațiile de reciclare sau nu practică același tarif pentru toți aceștia. Chiar și netrimiterea la termen a raportărilor conduce la anularea licenței.

De remarcat este faptul că operatorii cărora li se anulează licența nu mai au dreptul la o altă autorizare.

Prețuri „așezate”

La ora actuală, există 10 organizații de transfer de responsabilitate (OTR), care funcționează după regulile de dinainte de Legea nr. 249/2015. Dintre acestea, 6 sunt sub anchetă penală din cauza unor raportări false privind reciclarea de deșeuri de ambalaje. „La prima vedere, este vorba de o evaziune fiscală de 54 milioane de euro”, a declarat Corina Lupu, secretar de stat în Ministerul Mediului, marți, în cadrul Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaților. Potrivit acesteia, Administrația Fondului pentru Mediu a demarat, în 2015, un control ce vizează modul de îndeplinire a țintelor de reciclare a deșeurilor de ambalaje, pentru anul 2014. Rezultatele au scos la iveală raportări fictive. Legislația arată că se datorează o contribuție de 2 lei/kg de deșeuri de ambalaje ce nu sunt colectate și reciclate față de ținta stabilită prin lege.

OTR-urile nu au mai avut curaj să continue activitatea în aceste condiții și au comunicat clienților că nu s-au îndeplinit țintele”, a spus Corina Lupu. Cei mai afectați au fost producătorii din industria alimentară, care au anunțat că situația nou creată îi pune în situația de a da faliment, dacă vor fi puși să plătească penalitatea de 2 lei/kg de ambalaj nereciclat. „Producătorii care aveau contracte cu OTR-urile au ajuns în situația să plătească de două ori: acestor organizații, potrivit contractelor pe care le aveau, și către stat, acea contribuție de doi lei/kg pentru neîndeplinirea țintelor. Este adevărat că producătorii se pot îndrepta împotriva OTR-urilor, dar acestea dau faliment și producătorii tot nu au de la cine să recupereze prejudiciile”, a atras atenția oficialul de la Mediu.

Corina Lupu a declarat, în cadrul Comisiei pentru mediu, că piața deșeurilor de ambalaje „s-a așezat”, prețul urcând de la o medie de 0,065 lei/kg (65 lei/tonă) cât era înainte de izbucnrea scandalului, la 0,25 lei/kg (250 lei/tonă).

În prezent, lucrăm în grupe de lucru ca să găsim soluțiile cele mai bune, astfel încât să nu fim acuzați că protejăm o anumită parte a pieței”, a mai spus Corina Lupu. Potrivit acesteia, mai toate statele membre practică sistemul de colectare și selectare a deșeurilor de ambalaje prin intermediul OTR-urilor private. „Sunt într-un număr limitat, de 5-6 în fiecare stat. Numai în Ungaria există unul singur, de stat, dar care nu funcționează”, a completat secretarul de stat. Corina Lupu

din aceeasi categorie