Adriean Videanu a anunţat că Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) va elabora Planul de măsuri de promovare a surselor regenerabile de energie şi a biocarburanţilor în transporturi, dar şi Planul Naţional de Acţiune în domeniul Eficienţei Energetice. De remarcat, ambele planuri fac parte din programul 20-20-20 al Uniunii Europene (UE), de a reduce, până în anul 2020, cu 20% emisiile de gaze cu efect de seră, de a utiliza energie regenerabilă în proporţie de 20% din consumul total şi de a creşte cu 20% eficienţa energetică. Pe de altă parte, Planul pentru promovarea surselor regenerabile chiar este cerut statelor membre UE, termenul limită fiind luna iunie a acestui an, prin Directiva 2009/28/EC.
Pentru promovarea surselor regenerabile de energie, pe lângă celebrele “certificate verzi”, anul trecut, s-au semnat, la sediul Ministerului Economiei, 12 contracte de cofinanţare (în valoare totală de circa 126 milioane de euro). Anul acesta sunt alocate alte 100 milioane de euro pentru proiecte ce valorifică surse regenerabile de energie. Perioada de depunere de proiecte a fost deschisă pe 4 ianuarie şi se va închide la sfârşitul lunii aprilie.
În ceea ce priveşte eficienţa energetică, lucrurile stau “fix pe dos”: sunt disponibile fonduri structurale, dar, pentru accesarea celor circa 50 milioane de euro alocaţi în 2008 nu a fost depus niciun proiect viabil! A fost, în schimb, lansată, deja, o nouă cerere de proiecte.



