Probabil cea mai bună ştire economică din acest an o reprezintă exporturile: în nouă luni am exportat bunuri şi servicii în valoare de 26,8 miliarde de euro. Cel mai bun an pentru exporturi, până acum, a fost 2008, când s-a exportat în valoare de 33,6 miliarde euro. Ceea ce înseamnă că, pentru a depăşi recordul din 2008, România va trebui să exporte în ultimele trei luni din 2008 mărfuri şi servicii în valoare de 6,8 miliarde de euro. Cum, lunar, s-a exportat de circa 3 miliarde de euro, nici nu pare greu de depăşit recordul din 2008!
Deficitul comercial a scăzut în primele nouă luni cu 3,45% faţă de perioada similară din 2009, la 6,89 miliarde de euro, în contextul unei creşteri mai accelerate a exporturilor comparativ cu importurile, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Exprimat în lei, deficitul comercial a fost în primele nouă luni de 28,8 miliarde de lei, cu 1,38 miliarde de lei, respectiv 4,6%, mai mic decât în perioada similară a anului trecut. Exporturile realizate în primele nouă luni au fost în valoare de 112,3 miliarde de lei (26,8 miliarde euro), iar importurile au reprezentat 141,1 miliarde de lei (33,7 miliarde de euro).
Comparativ cu perioada ianuarie – septembrie 2009, exporturile au crescut cu 25,1% la valori exprimate în lei (26,5% în euro), iar importurile au avansat cu 17,6% în lei (18,9% în euro). De altfel, aproape în fiecare lună din 2010 exporturile au crescut mai rapid decât importurile.
Diferenţa dintre dinamica calculată pe baza valorilor exprimate în lei şi cea calculată din sumele în euro a fost determinată, conform INS, de aprecierea monedei naţionale în lunile ianuarie-aprilie 2010 cu valori ce se situează în intervalul 1,6% – 4,5%, faţă de lunile corespunzătoare din anul 2009 şi deprecierii leului în lunile mai-septembrie cu 0,1% – 1,1% comparativ cu perioadele similare ale anului trecut.
În primele nouă luni, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de maşini şi echipamente de transport (42,2% la export şi 34,8% la import) şi alte produse manufacturate (33,8% la export şi respectiv 31% la import).
În septembrie, conform estimărilor preliminare ale INS, deficitul comercial a fost de 3,3 miliarde de lei (784,1 milioane de euro), mai mic cu peste 32% atât în valori exprimate în lei, cât şi în sume în euro, decât în aceeaşi lună a anului trecut.
Exporturile au însumat, în septembrie, 14,97 miliarde de lei (3,5 miliarde de euro), iar importurile au totalizat 18,3 miliarde de lei (4,3 miliarde de euro). Comparativ cu luna septembrie 2009, exporturile au crescut cu 35,7% la valori exprimate în lei (35% în euro), iar importurile au avansat cu 14,6% în lei (14% în euro).
Faţă de august, exporturile din luna septembrie au urcat cu 26,7% la valori exprimate în lei (26,4% în euro), iar importurile au crescut cu 27,8% în lei (27,5% în euro).


