Acasă Economie Romgaz în creştere

Romgaz în creştere

de GM

Capacitatea de înmagazinare a Romgaz va creşte, la toate depozitele cumulat, de la 2,6 miliarde metri cubi gaze la 4 miliarde metri cubi gaze, până în 2013, potrivit estimărilor companiei Syscom 18.

În depozite există două tipuri de gaz: gazul de lucru (care măsoară în prezent 2,6 miliarde mc gaze) şi gazul tampon, care împinge la suprafaţă gazul de lucru. Compania Syscom 18 va realiza lucrările de automatizare în domeniul gazelor naturale pentru compania Romgaz, la Staţia de compresoare Grebenis, la instalaţiile tehnologice ale depozitului de înmagazinare a gazelor de la Bilciureşti, precum şi la depozitul de înmagazinare a gazelor naturale de la Urziceni, se arată într-un comunicat de presă.

Lucrările de automatizare în domeniul gazelor naturale au fost demarate anul acesta de Romgaz, astfel că în perioada 2010-2011 compania Syscom 18, subcontractor al proiectelor, va efectua lucrările de modernizare programate.

Modernizarea instalaţiilor tehnologice de la Bilciureşti este efectuată pentru creşterea gradului de siguranţă în exploatare şi pentru creşterea capacităţii zilnice de livrare a gazelor din depozit. Depozitul de înmagazinare la Bilciureşti, aflat la 40 kilometri distanţă de Bucureşti, este cel mai mare din România din punctul de vedere al capacităţii de înmagazinare – 1,3 miliarde metru cubi/ciclu – şi este localizat la o adâncime de 2.000 metri.

Reprezentanţii Syscom 18 estimează că lucrările de modernizare de la Urziceni vor fi finalizate în 2011, iar, ulterior, Romgaz va demara lucrările de creştere a capacităţii de înmagazinare a depozitului. Reprezentanţii operatorului român de gaze au declarat, la mijlocul lunii septembrie, că urmăresc creşterea capacităţii depozitului de la 250 la 360 milioane metri cubi gaze în decursul a trei-patru ani.

Compania românească de automatizări industriale Syscom 18 a finalizat recent lucrările de modernizare la două staţii de comprimare aparţinând Romgaz – Balda şi Sanmartin..

din aceeasi categorie