Grupul kazah KMG International, prin compania Rompetrol Downstream, a deschis luni o nouă staţie de alimentare cu carburanţi în Bucureşti, din cele 11 planificate în acest an. Aceasta este staţia proprie cu numărul 133 a Rompetrol în România, al doilea mare jucător din piaţă. Investiţia în benzinăria din şoseaua Viilor nr.67 se ridică la 1,3 milioane dolari. Până la sfârşitul acestui an Rompetrol îşi propune să extindă reţeaua din România cu alte 11 staţii noi de alimentare. Investiţia totală în aceste proiecte se ridică la aproximativ 18 milioane dolari.
Anul viitor, Rompetrol va finaliza alte 19-20 de benzinării.
„Benzinăria are nevoie de trei până la şase luni pentru a atinge starea de maturitate. Suntem siguri că staţia va vinde, pentru că prezintă un concept nou şi clienţii noştri vor aprecia acest concept. Săptămâna trecută am deschis o staţie în Sibiu, iar săptămâna viitoare vom inaugura o altă benzinărie în localitatea Petea, judeţ Satu Mare”, a declarat Vlad Rusnac, directorul general al Rompetrol Downstream, divizia de retail a grupului Rompetrol.
În 2016, suma alocată de grup pentru construcţia de benzinării se ridică la 20 milioane dolari. Comparativ, în 2014 Rompetrol a deschis o singură benzinărie în România, concentrându-se pe rebrandingul staţiilor.
„Rompetrol va deschide anul viitor 19-20 de staţii. Benzinăriile vor fi pe tot teritoriul României”, a precizat Rusnac.
Stația din şoseaua Viilor are o suprafaţă totală de aproximativ 2.000 de metri pătrați, investiţia totală ridicându-se la 1,3 milioane dolari. Staţia de alimentare păstrează elementele definitorii ale conceptului de staţii lansat de companie la sfârșitul anului 2013, respectiv noi elemente de identitate vizuală (logo Rompetrol) cât și reorganizarea spațiului interior într-un stil architectural nou.
“Deschiderea noilor staţii Rompetrol se înscrie în strategia grupului KMG International de extindere a reţelei sale de distribuţie a carburanţilor pe piaţa locală şi regională. KMG International are ambiţia de a se dezvolta în mod constant. Accesul la resursele naturale vaste din Kazakhstan, desfăşurarea activităţilor de extracţie, transport şi rafinare în sistem integrat asigură calitatea produselor pe care le distribuim. Pe piaţa locală, principalele zone vizate de companie pentru dezvoltarea reţelei sunt nord-vest, sud-vest şi nord-est”, a declarat senior vice pesident KMG International, Azamat Zhangulov.
Până la jumătatea a anului, 117 de staţii de distribuţie au fost modernizate, iar alte şase vor fi adaptate noului concept în urma procesul de rebranding până la finalul lui 2015.
Staţia Rompetrol Viilor este prevăzută cu pompe de ultimă generaţie, iar pe baza unui sistem de iluminat interior – exterior şi de semnalistică cu tehnologie LED, consumul de energie este redus cu 20%.
Activităţile de retail ale KMG International sunt desfăşurate în peste 1.000 de puncte de distribuţie carburanţi deţinute şi operate în ţări precum România, Georgia, Bulgaria, Moldova, Ucraina, Franţa şi Spania.
În România, compania operează peste 750 de puncte de distribuţie carburanţi (staţii proprii, staţii Partener, Rompetrol Express, baze interne de 9 şi 20 metri cubi) 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii şi 3 staţii de îmbuteliere GPL la Constanţa, Arad şi Bacău.


