Acasă MediuDezvoltare Durabila Potenţial de eficienţă energetică

Potenţial de eficienţă energetică

de GM

Cu ajutorul resurselor interne superioare altor state europene (27% cărbuni, 18% petrol, 38% gaz, 17% hidroenergie şi energie nucleară), România are un potenţial de creştere a eficienţei energetice de până la 30%, este concluzia forumului “Energy Developments in the European Union – implications on Romania”, organizat de Expo Media în perioada 29 – 30 septembrie 2010, la J.W. Marriott Grand Hotel.

România se remarcă în mod negativ prin costuri foarte mari ale industriei de prelucrare a gazului; acest aspect descurajează competitivitatea şi investiţiile străine, se arată într-un comunicat de presă. Pentru ca piaţa energetică din România să se alinieze la standardele europene trebuie ca triunghiul strategic competitivitate – dezvoltare durabilă – securitate în aprovizionarea energetică să se aplice atât în structurile private, cât şi în cele publice.

În cadrul forumului Expo Media, la care au fost prezenţi peste 160 de participanţi din cele mai influenete zone industriale din România, reprezentanţii Comisiei Europene şi ai celor mai importante companii energetice din lume, au punctat direcţii practice de dezvoltare a pieţei locale de energie, se mai arată în comunicat.

Printre măsurile discutate în cadrul manifestării se numără simplificarea legislaţiei din domeniul energiei, stoparea corupţiei şi cooperarea companiilor cu autorităţile statului, reducerea consumului de energie cu până la 40% până în 2014, extinderea capacităţii de depozitare a resurselor energetice locale, precum şi diminuarea emisiilor de carbon şi stoparea efectelor de tip schimbare climatică. De asemenea, s-a discutat despre creşterea investiţiilor de modernizare tehnologică a sectorului energetic, importanţa standardelor de siguranţă în domeniul radioprotecţiei, informarea şi educarea populaţiei privind metodele de reducere a consumului energetic, consolidarea de relaţii durabile între instituţiile UE şi industria nucleară locală, importanţa proiectului Nabucco – pod energetic de gaz între Asia şi Europa, precum şi despre crearea de noi locuri de muncă în industria europeană care exploatează sursele regenerabile de energie şi în industriile din domeniul protecţiei mediului, prin demararea de noi proiecte de profil.

Concluziile acestei reuniuni strategice de talie internaţională au fost că România se bazează pe o economie energointensivă, iar sectoarele cu cel mai mare potenţial de economisire a energiei sunt cel rezidenţial, industria, transporturile şi alimentarea centralizată cu energie termică.

Printre personalităţile de marcă ce au sprijinit în mod activ acest eveniment de nişă, în calitate de speakeri, s-au numărat Fabrizio Barbaso, Deputy Director-General, DG Energy, European Commission, Mircea Geoană – Preşedintele Senatului României, Secretarului de Stat din Ministerul Economiei, Karoly Borbely, Leonard Orban – Consilier al Preşedinţiei Române, fost Comisar European, Varujan Vosganian – Preşedinte al Comisiei Economice, Industrii şi Servicii, Senatul României, fost Ministru al Economiei, Piotr Wozniak, fost Ministru al Economiei din Polonia, şi Ron Van Erck, Policy Officer, Regulatory Policy & Promotion of Renewable Energy, DG Energy (ENER), European Commission.

“Am iniţiat proiectul «Energy Developments in the European Union – implications on Romania» din dorinţa de a contribui activ la planul de soluţii de stabilizare economică a mediului de business local. Evenimentul de nişă răspunde nevoilor energetice din România şi subliniază importanţa energiei drept resursa cu cel mai mare potenţial de exploatare. UE se află în plin proces de revizuire a politicii energetice europene pentru intervalul 2011 – 2020, iar acest demers implică redefinirea strategiei energetice din România. Noile norme şi propuneri de dezvoltare au drept scop liberalizarea pieţelor de energie electrică şi gaz natural, care va genera o creştere a ponderii energiei regenerabile din România (cu până la 24% din consum până în 2020) şi interconectarea sistemelor de transport de energie cu reţelele europene. Ne bucură faptul că acest concept de eveniment de business a atras atenţia şi sprijinul celor mai importante instituţii europene, companii locale şi al celor mai cunoscuţi lideri de opinie ai momentului din România”, a declarat Mădălina Vilău, general manager Expo Media.

din aceeasi categorie