Acasă EconomieIndustrie Finanţare nerambursabilă de 25.000 euro pentru firme

Finanţare nerambursabilă de 25.000 euro pentru firme

de GM

bani-euroFundaţia Centrul pentru Educaţie Economică şi Dezvoltare din România (CEED România), în parteneriat cu SC IPA SA (societate comercială pentru cercetare, proiectare și producție de echipamente și instalații de automatizare) vor lansa miercuri, 20 mai, un concurs de planuri de afaceri pentru proiectul „IDEAL – Investim inteligent pentru Dezvoltare Economică, Antreprenorială și Locuri de muncă”. 42 de beneficiari, care își vor deschide propria firmă în cadrul proiectului, vor primi o finanțare nerambursabilă de maxim 25.000 de euro, cu condiția să creeze minim două locuri de muncă.

“Proiectul se adresează unui grup de minim 420 de persoane din regiunile Bucureşti-Ilfov şi Sud-Vest Oltenia, în majoritate tineri, ce doresc să își înființeze propria afacere. Cel puțin 42 dintre beneficiari vor obține câte o subvenție de maxim 25.000 euro pentru înființarea și funcționarea propriilor întreprinderi, care vor funcționa în unul dintre domeniile de activitate prioritare în România și vor crea minim 84 noi locuri de muncă în regiunile țintă”, spun iniţiatorii proiectului.

„IDEAL – Investim inteligent pentru Dezvoltare Economică, Antreprenorială și Locuri de muncă” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, în cadrul cererii de propuneri de proiecte „România Start-up”.

“Într-o piață tot mai competitivă, în care tinerii se confruntă cu multe dificultăți și provocări, credem că susținerea inițiativei private este cheia unei dezvoltări sănătoase de la nivel individual până la nivelul economiei în ansamblu. Ne dorim sincer ca prin acest proiect să oferim tinerilor o șansă de a-și realiza visul, de a nu mai depinde de fluctuațiile de pe piața muncii. Vrem să-i ajutăm să își transforme idealurile în afaceri de succes, viabile pe termen lung”, a declarat Cristina Mănescu, director executiv CEED România.

Mai multe detalii despre acest proiect se găsesc pe www.proiect-ideal.ro.

din aceeasi categorie