Acasă Stiri ExterneAmerica Gigantul petrolier Petrobras, pierderi de 17 miliarde dolari în 2014

Gigantul petrolier Petrobras, pierderi de 17 miliarde dolari în 2014

de GM

benzinarie PetrobrasCompania petrolieră braziliană Petrobras, care se află în centrul unui scandal uriaş de corupţie, a raportat pentru anul trecut pierderi în valoare de peste 17 miliarde de dolari americani, scrie publicaţia braziliană The Rio Times. Gigantul petrolier al Braziliei, Petrobras, a anunţat un rezultat negativ net de 7 miliarde dolari, însă corupția, mita și devalorizarea activelor au afectat anul trecut compania cu peste 17 miliarde dolari, potrivit riotimesonline.com. Schema de corupție Lava Jato (Carwash) a provocat pierderi de peste 2,1 miliarde dolari pentru compania petrolieră de stat.

„Facem un pas important spre recuperarea integrală a credibilității Petrobras în faţa acționarilor, a furnizorilor, a pieţei și societăţii; redobândirea capacității de inovare tehnologică, care a făcut din această companie un punct de referinţă la nivel mondial în cercetare și dezvoltare”, a declarat noul CEO al Petrobras, Aldemir Bendine.

Bendine remarcat că PricewatehouseCoopers (PwC) a auditat raportul financiar fără rețineri. Analiștii din piață sunt de părere că acest raport este prima încercare solidă a celor de la Petrobras spre a-şi recâștiga credibilitatea internațională după scandalul Lava Jato, un sistem de mega-corupție și spălare de bani înființat de foștii directori Petrobras pentru a obține miliarde de dolari de la companii din construcții în schimbul contractelor.

În timpul conferinței de presă în care a anunţat rezultatele companiei, directorul executiv şi-a cerut scuze pentru neregulile și scandalurile care au zguduit una dintre cele mai mari și mai prestigioase companii din Brazilia. „Azi reprezint compania”, a spus el.

Bendine a declarat că, împreună cu ceilalţi 86.000 de angajaţi ai conglomeratului Petrobras, s-a simțit rușinat și jenat din cauza scandalului de corupție larg răspândit. „Sunt aici pentru a-mi oferi scuzele, în numele angajaților Petrobras, pentru că astăzi eu sunt unul dintre ei. De azi înainte, Petrobras va garanta din nou în relația cu investitorii, acționarii și creditorii din Brazilia și din străinătate „, a adăugat el.

din aceeasi categorie