Acasă Economie Romgaz electric

Romgaz electric

de GM

Compania de stat Romgaz, principalul producător de gaze naturale din ţară, are proiecte privind intrarea pe piaţa de producere a energiei electrice.

Primul proiect se referă la preluarea termocentralei Luduş – Iernut (din judeţul Mureş), pentru care s-a elaborat o Hotarâre de Guvern, aflată în curs avizare şi care, în curând, va fi aprobată de Executiv. De altfel, încă de anul trecut, s-a semnat un acord, aprobat de Ministerul Economiei, prin care Romgaz preia de la Termoelectrica (proprietarul termocentralei) pachetul de acţiuni la Iernut în contul unei creanţe de 160 milioane lei. Romgaz urmează să îşi contruiască aici o centrală electrică, de 600 MW, care va funcţiona cu gaze. Termocentrala Luduş – Iernut, construită între anii 1963 – 1967, are o putere instalată de 800 MW (patru grupuri de câte 100 MW şi două grupuri de câte 200 MW).

Reamintim, conform proiectului iniţial de restructurare a domeniului de producere a energiei electrice, Romgaz ar fi trebuit să facă parte din compania naţională Hidroenergetica (alături de cea mai mare parte din Hidroelectrica, Compania Naţională a Huilei, Electrocentrale Deva, Electrocentrale Bucureşti şi Electrocentrale Paroşeni). Între timp, s-a renunţat la idee.

Un alt proiect electro-energetic al Romgaz se referă la asigurarea consumului de electricitate din surse proprii. Conform reprezentanţilor Romgaz, compania consumă aproximativ 750 MWh. Compania are în intenţie construirea pe lângă principalele zone de consum (în special lângă staţii de compresoare) a 4 – 5 termocentrale, pe gaze, de câte 20 – 25 MW.

Reamintim, şi celălalt mare producător de gaze, Petrom, îşi construieşte propria termocentrală, la Brazi, cu o capacitate de 800 MW. Astfel, circa 2 miliarde de metri cubi de gaz din producţia internă de circa 12 miliarde mc vor fi folosite de Petrom şi Romgaz pentru producerea de energie electrică în termocentralele proprii.

Ideea implicării Romgaz în producerea de energie electrică nu este nouă. „Vreau să încurajez Romgaz să intre în producţia de electricitate, la fel ca Petrom, să investească împreună cu parteneri”, spunea fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu. El a declarat că Romgaz ar putea încheia parteneriate în acest sens pentru producerea de energie în termocentralele care funcţionează în oraşe şi care, pe lângă electricitate, asigură şi apă caldă şi căldură pentru populaţie.

din aceeasi categorie