Afacerile din România ale băncilor greceşti merg din rău în mai rău. Alpha Bank a anunţat pierderi de 12 ori mai mari în 2014 decât în 2013 din cauza creditelor neperformante. Tot din cauza restanţierilor au crescut şi pierderile celor de la Bancpost, controlaţi de Eurobank. Cele două bănci au dimensiuni asemănătoare şi probleme asemănătoare. Cu o mare diferenţă, Alpha nu are niciun client cu împrumuturi în franci, în vreme ce Bancpost îi are pe cei mai mulţi. Însă acest detaliu pare să nu fi contat atât de mult. O a treia bancă din Grecia, Piraeus, pare că s-a mişcat ceva mai bine în România anul trecut, însă nu a publicat deocamdată rezultatele financiare detaliate.
Cele mai recente rezultate ale unei bănci greceşti au venit din partea celor de la Alpha şi nu arată deloc bine. Pierderile, înainte de taxe, au ajuns la 58 de milioane de euro. Sunt de 12 ori mai mari decât în 2013, scrie Digi 24. Rata creditelor neperformante a crescut de la 14,4% la 15,1%%, iar asta a cântărit greu în rezultatele financiare ale grupului grecesc care a trebuit să constituie provizioane mai mari.
Alpha are un sold al creditelor de aproape 3 miliarde de euro din care, mai bine de jumătate sunt împrumuturi acordate companiilor, iar peste 800 de milioane de euro sunt credite ipotecare. Este însă singura bancă grecească din România care nu are în portofoliu credite în franci.
Bancpost, în schimb, este banca din sistemul românesc cu cei mai mulţi clienţi împrumutaţi în franci. Iar asta se vede în rezultatele sale. Săptămâna trecută, Eurobank, grupul financiar grec ce controlează Bancpost, a anunţat pierderi de 46 de milioane de euro anul trecut în România, în creştere cu 6 milioane de euro faţă de 2013. Bankpost a trebuit să constituie provizioane de peste 41 de milioane de euro pentru creditele restante.
O situaţie ceva mai bună pare să aibă divizia românească a unei alte bănci din Grecia, Piraeus Bank. A înregistrat anul trecut un profit operaţional de 62 de milioane de euro. Însă această cifra nu ia în calcul provizioanele pentru creditele neperformante, care au ajuns la o rată de 26%. Totuşi, rezultatele parţiale prezentate în toamnă arătau o creştere cu 88% a profitului brut înregistrat de Piraeus în România.


