Transelectrica şi firma italiană Prysmian PowerLink vor forma o echipă de experţi şi specialişti care să elaboreze studii şi analize ale implicaţiilor tehnice, comerciale, financiare şi juridice aferente finanţării şi construirii cablului submarin de transport al electricităţii între România şi Turcia. Operaţiunea va fi efectuată în baza unui memorandum semnat marţi la Guvern, document prin care se urmăreşte analizarea pre-fezabilităţii proiectului deja elaborat de Transelectrica, în 2008-2012. Reamintim, despre cablul submarine cu Turcia se discută de circa 12 ani, memorandumul cu italienii fiind, de fapt, încă un document, printre multele altele, semnate cu diferite firme şi autorităţi străine în acelaşi sens. Marea problemă a acestui proiect o reprezintă faptul că, pentru a fi economic viabil, trebuie să treacă prin apele teritoriale ale Bulgariei. Cum bulgarii au şi ei excedent de energie electrică, pe care, evident, vor să o exporte, iar cea mai bună piaţă este cea turcă, până acum nu s-au arătat dispuşi să dea voie cablului românesc „să treacă prin curtea lor”.
Prezent la ceremonia de semnare a documentului, premierul Victor Ponta a arătat că România este un producător important de energie electrică şi are nevoie de pieţe externe, deoarece producţia a depăşit deja consumul intern.
„Acum, România este un producător important de energie electrică, un producător care are nevoie, însă, de pieţe externe, pentru că deja capacitatea noastră de producţie depăşeşte cu mult consumul intern. În plus, avem în diverse stadii proiecte importante pentru noi capacităţi de producţie şi, când mă gândesc la cablul submarin, mă gândesc în special la grupurile 3 şi 4 de la Cernavodă. România produce energie electrică la un nivel competitiv şi trebuie doar să aibă infrastructura necesară pentru a transporta către partenerii externi”, a spus premierul.
Proiectul Cablu Submarin România – Turcia a ajuns în stadiul organizării unei Companii de Proiect prin intermediul acestui Memorandum de Înțelegere, document semnat în data de 3 februarie 2015 la sediul Guvernului României. Memorandumul exprimă interesul comun a patru companii (Transelectrica, Prysmian PowerLink, Banca UniCredit Ţiriac şi Tonucci & Partners), prin care participanții vor coopera pentru formarea unei echipe de experți și specialiști cu capacități depline de a efectua studii și analize ale implicațiilor tehnice, comerciale, financiare și juridice ale finanțării și construirii cablului submarin de interconectare între România și Turcia. Prin încheierea Memorandumului de Înțelegere se urmăreşte analizarea pre-fezabilităţii Proiectului deja existent elaborat de C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. în perioada 2008-2012 și denumit “Studiu de fezabilitate cablu submarin România-Turcia (HVDC LINK)” și “Caiete de sarcini inclusiv TOR pentru ridicarea topografică a fundului mării și studiu geologic”, stabilirea celor mai bune condiţii în care să se identifice acţiunile ce vor fi programate şi realizate pentru a realiza studii şi a elabora Raportul final de fezabilitate, precum şi pentru a prospecta proiectul pentru investitorii potenţiali şi/sau operatorul avut în vedere în scopul valorificării Raportului final de fezabilitate”, se arată într-un comunicat de presă.
În opinia lui Ponta, prin realizarea acestui proiect, România va putea asigura Turciei şi ţărilor din zonă posibilitatea dezvoltării, pe baza unei energii electrice la un preţ competitiv.
„Proiectul la care azi faceţi primul pas este un proiect strategic pentru România. Îmi aduc aminte că am stat peste o oră cu prim-ministrul de atunci, preşedintele Erdogan, cu miniştrii Energiei, ca să discutăm cum putem realiza acest proiect despre care s-a vorbit foarte mult şi la care nu se găsiseră soluţii. Sunt absolut convins că, prin efortul pe care l-aţi început azi, vom avea în curând un studiu de fezabilitate, un proiect concret şi realizarea a ceea ce România are atât de mare nevoie, şi anume o cale de transport de infrastructură energetică, care să ne lege de Turcia, un mare consumator, şi o piaţă în care energia produsă în România poate să-şi găsească cu adevărat desfacere”, a mai spus Ponta.
Acesta a cerut companiei Transelectrica să continue dezvoltarea reţelelor de transport în România, dar şi conexiunile pe plan regional.
„La fel ca şi alte companii din energie, Transgaz, Romgaz, Electrica, Guvernul pe care-l conduc consideră că un management profesionist şi o gândire modernă pot face din aceste companii într-adevăr lideri, nu doar naţionali, ci şi regionali. Avem o şansă extraordinară să ne atingem obiectivul fundamental care este acela de a avea indenpendenţă energetică şi de a fi un model de dezvoltare regională pe piaţa energiei”, a mai spus Ponta.
Discuţiile despre acest cablu submarine au început în anul 2003, când experţi în domeniul energiei din România şi Turcia au discutat pentru prima data despre acest proiect. ldeea a plecat de la ministerele de resort, care au mandatat cele două companii naţionale de transport al electricităţii să conlucreze pentru a realiza studiile preliminare necesare fundamentării unui astfel de proiect. A urmat semnarea, pe 21 aprilie 2004, a unui protocol de cooperare în domeniul energiei electrice, de către Ministerul Energiei şi Resurselor Naturale din Turcia şi Ministerul Economiei şi Comerţului din România. În iunie 2005 s-a semnat un memorandum de înţelegere între Transelectrica şi TEIAS ( operatorul de transport al energiei electrice din Turcia). În 15 februarie 2006 s-a încheiat un „Joint Statement” între cele două ministere de resort din România şi Turcia, urmat, în noiembrie 2006, de un „Joint Position Paper” între Transelectrica şi TEIAS. La acea dată, investiţia era evaluată la circa 500 milioane de euro. Acum, se discută că această investiţie ar putea ajunge la un milliard de euro.


