După câteva luni de zile, în care spectrul frigului plana nu numai asupra Ucrainei, ci, mai ales, asupra Europei, s-a semnat ”un armistiţiu” ruso-ucrainean, până trece iarna. De câţiva ani, cu mici excepţii, “întâmplător”, fix în cele mai friguroase zile ale anului, uneori, chiar la început de ianuarie, din varii motive, ruşii “închid robinetul cu gaze” către Europa. Iar europenii “dârdâie de frig” în case. Gazprom a devenit, de ceva vreme, “braţul înarmat cu gaze” al Kremlinului. Gazul a devenit mândria “maicii Rusia”: nu există zi în care ziarele, revistele, posturile de radio şi televiziune ruseşti să nu arate poporului marile realizări din domeniul gazelor. Gazprom a ajuns cel mai important instrument de propagandă internă al “ţarului Putin”. Şi nu numai. Imensul concern de gaze, construit cu migală de fostul “patron”, Viktor Cernomârdin (fost ministru al gazelor în vremea URSS-ului, fost prim-ministru al Rusiei până în 1998, dar, mai ales, fondator şi preşedinte al Gazprom), a fost “acaparat”, bucăţică cu bucăţică, de actualul “patron”, Vladimir Putin. Iar acum îl foloseşte nu numai pentru propagandă internă, ci şi ca să arate lumii întregi că Rusia nu poate fi ignorată. Ba, dimpotrivă. Europa importă, în prezent, circa 30% din necesarul de gaze, dar, în 2025, se preconizează că aproximativ 75% din necesar va fi importat. Iar cel mai mare furnizor de gaze al ţărilor comunitare este, în prezent, Federaţia Rusă, prin gigantul Gazprom. Şi, ca să arate că nu poate fi neglijată (şi, poate, cu nostalgia puternicului imperiu ţarist, dar şi a fostei URSS, a doua putere militară a lumii), Rusia îşi arată, din când în când, colţii. Gazul a devenit, în mâna Kremlinului, o armă mai puternică decât kalaşnikovul! Şi, evident, Kremlinul nu va renunţa la ea! Astfel, orice “umbră” de atac la adresa gazului rusesc este resimţită ca un atac la adresa Rusiei. Totuşi, ”ţarul Putin” pare dispus la compromisuri, mai ales după ce ”şi-a arătat muşchii” prin anexarea Crimeei şi ajutorul dat separatiştilor din estul Ucrainei.
Un acord pentru a asigura livrarea de gaz rusesc către Ucraina, până în martie 2015, a fost semnat, cu câteva zile în urmă, la Bruxelles, de către miniştrii Energiei din Rusia, Aleksandr Novak, şi Ucraina, Iuri Prodan, şi de către comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger. Un act adiţional la contractul de livrare a gazelor dintre grupurile rusesc Gazprom şi ucrainean Naftogaz a fost, apoi, parafat de şefii celor două companii, Aleksei Miller şi Andrii Kobolev. „Acesta este un pas important pentru securitatea noastră energetică”, a asigurat preşedintele din acel moment al Comisiei Europene, José Manuel Barroso, care a completat că „nu există niciun motiv” pentru europeni să sufere de frig în această iarnă, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Günther Oettinger a declarat că acordul se referă la un total de 4,6 miliarde de dolari, inclusiv plata datoriei de gaze a Ucrainei către Rusia şi livrările de gaze până în martie. El a precizat că Ucraina „este în măsură să facă aceste plăţi”.
Preţul este rezultatul aplicării unei formule legate de costul petrolului (ce se calculează la fiecare şase luni), conform căreia Ucraina va plăti 378 de dolari/1.000 metri cubi în noiembrie şi decembrie şi 365 dolari/1.000 mc în perioada ianuarie-martie 2015. Ruşii evaluează totalul arieratelor la 5,3 miliarde de dolari, dar acceptă să se prezinte în faţa unui tribunal de arbitraj pentru cele circa 2,2 miliarde restante. Ucraina a solicitat, în plus, UE un împrumut de 2 miliarde de euro pentru a putea plăti gazul rusesc, dar oficialii comunitari s-au limitat la a spune că vor analiza această opţiune împreună cu FMI.
Reamintim, Rusia a suspendat livrările de gaze în Ucraina la mijlocul lunii iunie, după ce Ucraina a respins preţul (de 485 dolari/1000 mc) impus de compania rusă de gaze la livrările de hidrocarburi, în condiţiile acumulării unei datorii de 5,3 miliarde de dolari. În replică, autorităţile prooccidentale de la Kiev au declarat că această datorie a apărut în urma manipulării politice a preţului de către Gazprom. Înainte de înlăturarea preşedintelui Viktor Ianukovici de la putere, la sfârşitul lunii februarie, Ucraina primea gaze de la Rusia la preţul de 285 dolari/1000 mc.
Rusia ar putea relua furnizarea de gaze naturale către Ucraina încă de săptămâna viitoare, cu condiţia îndeplinirii tuturor condiţiilor financiare, a declarat directorul grupului rus Gazprom, Alexei Miller, transmite Reuters.
„Fără îndoială, primul pas va fi plata arieratelor de 1,45 miliarde de dolari”, a declarat Alexei Miller pentru postul de televiziune Rossiya 24, transmite Mediafax.
Întrebat fiind când anume vor fi reluate livrările de gaze naturale spre Ucraina, Miller a spus că Gazprom va fi în măsură să furnizeze gaze Ucrainei la 48 de ore de la efectuarea plăţii. Acesta a precizat că Ucraina trebuie să plătească, de asemenea, în avans, 760 de milioane de dolari pentru livrările pe luna noiembrie şi o sumă similară pentru decembrie. În total, până la finele anului, Ucraina trebuie să plătească o sumă de 3,1 miliarde de dolari pentru gazele naturale livrate de Gazprom în trecut.
Conflicte „gazoase” ruso-ucrainene
La 1 ianuarie 2006, gigantul rus Gazprom a încetat livrările către Ucraina, după mai multe luni de dispute pe tema preţului la gazul vândut Kievului, pe care Gazprom vroia să îl mărească de la 50 dolari/1.000 mc, la 230 de dolari. Întreruperea a perturbat aprovizionarea mai multor ţări europene, în plin val de frig. Gazprom a acuzat Ucraina că a „prelevat ilegal” gaz destinat Europei (n.r. – o exprimare diplomatică pentru „furt”), dar Ucraina a dezminţit această acuzaţie. La 4 ianuarie, un acord între Gazprom şi compania ucraineană Naftogaz a fixat preţul la 230 de dolari, dar a permis Ucrainei să îl plătească la 95 de dolari, amestecându-l cu gaz din Asia Centrală, care tranzitează Rusia.
La începutul lui octombrie 2007, Gazprom „a surprins” Europa anunţând, brusc, că ar putea reduce livrările de gaz către Ucraina, dacă Kievul nu îşi plăteşte o datorie de 1,3 miliarde de dolari. Contenciosul a fost rezolvat câteva zile mai târziu, dar această ameninţare, la o zi după alegerile legislative ucrainene, a fost interpretată de experţi ca o tentativă de a împiedica formarea unui Guvern prooccidental la Kiev.
În februarie 2008, au apărut noi tensiuni, care au culminat pe 4 martie cu o reducere la jumătate a livrărilor de gaz rusesc către Ucraina, spre marea nemulţumire a europenilor, aflaţi la capătul celălalt al gazoductului. Nouă zile mai târziu, Moscova şi Kievul au semnat un nou acord, menit să pună capăt conflictului. Acesta se referea la datoria Ucrainei pentru gazul rusesc primit în ianuarie-februarie, la preţul pe care Naftogaz putea să îl obţină fără intermediar (179,5 dolari/1.000 mc), şi, mai ales, la viitoarea schemă de livrare a gazelor către Ucraina, pe care aceasta o vrea simplificată considerabil.
La 1 ianuarie 2009, Rusia a oprit, din nou, livrările de gaz către Ucraina pentru neplata datoriilor şi, la 7 ianuarie, a întrerupt toate livrările către Europa prin teritoriul ucrainean. Kievul, acuzat de Moscova că „fură” gaz, a refuzat un preţ de 250 de dolari propus de Gazprom. Timp de două săptămâni, rezervele energetice ale ţărilor din Europa Centrală şi Balcani s-au epuizat şi sute de mii de europeni au tremurat de frig. La 20 ianuarie, Gazprom a redeschis robinetele, iar livrările către ţările europene s-au reluat la o zi după semnarea unui acord cu privire la preţul gazului rus şi costurile transportării lui către Europa.
Pe 16 iunie, Gazprom a întrerupt, o dată în plus, livările de gaz către Kiev, care a refuzat creşterea preţului decretată de Moscova, după preluarea puterii de către proeuropeni în februarie. La 29 octombrie, după mai multe runde de negocieri dificile, Kievul şi Moscova, cu ajutorul UE, se reunesc la Bruxelles pentru noi discuţii, care se finalizează cu semnarea acordului privind livrările de gaze către Ucraina până la sfârşitul lunii martie 2015.
South Stream, proiect rusesc menit să ocolească Ucraina
“Geniul răului”, Iosif Vissarionovici Stalin, dar şi urmaşii lui, precum Nikita Hrușciov şi Leonid Ilici Brejnev, “au reuşi“ “să îmbârlige iţele“ Uniunii Sovietice astfel încât, la peste 60 de ani de la moartea lui Stalin, lucrurile nu au cum să se liniştească. Aceştia au luat zone întregi de la o ţară membră a URSS şi au dat-o alteia, ceea ce a condus la toate aceste conflicte latente, de la Nagorno-Karabah, Abhazia, Oseţia de Sud, până la Transnistria, Crimeea şi estul Ucrainei. Pe de altă parte, încă din anii ’70, au început exporturile de gaze ruseşti spre Germania, Italia şi Franţa. Dacă gazul era rusesc, conductele spre Europa au fost construite prin Ucraina. Astfel, dacă Moscova avea şi are monopol asupra producţiei, Kievul avea monopol asupra conductelor de export pentru gaze. O dată cu destrămarea URSS şi apariţia noilor state, au apărut şi probleme legate de exportul gazelor ruseşti prin Ucraina. Ucrainenii au fost „obişnuiţi” fie să nu plătească deloc pentru gazele ruseşti pe care le importau (inclusiv prin furtul acestora din conductele de export), fie să le plătească la un preţ preferenţial, de multe ori şi de 3 ori mai ieftin decât cel pentru restul europenilor. Cum bugetul Federaţiei Ruse se bazează pe veniturile din vânzarea la export a gazului şi petrolului, Kremlinul, mai ales după venirea lui Putin la putere, nu şi-a mai permis aceste ”cadouri”. Aşa că a început să ceară bani Kievului: preţuri mai mari, mai apropiate de cele pentru Occident, dar şi pentru gazele ”subtilizate” din conducte. Cum nu s-au prea înţeles cu ucrainenii, ruşii au început să caute soluţii de ”ocolire” a Ucrainei, care să nu le afecteze livrările (şi, în consecinţă sumele de bani, dar şi influenţa) asupra ţărilor europene. Aşa au apărut Blue Stream (conductă care traversează Marea Neagră şi prin care Rusia asigură circa 65% din necesarul de gaze al Turciei), precum şi Nord Stream (gazoduct prin care este aprovizionată, în primul rând, Germania şi care trece prin Marea Baltică). Cert este că ambele proiecte, atât Blue Stream, cât şi Nord Stream, ocolesc Ucraina ca ţară de tranzit.
În aceeaşi idee a apărut şi proiectul South Stream. Gazoductul va pleca din Rusia spre Bulgaria, prin Marea Neagră. În Bulgaria se va ramifica în două – spre nord, prin Serbia, Croaţia, Ungaria, Slovenia, până în Austria, şi spre sud, către Grecia şi sudul Italiei. Acţionarii proiectului sunt Gazprom cu 50%, Eni (Italia) cu 20%, şi Wintershall Holding (Germania) şi EDF (Franţa) – cu câte 15%. Gazprom a înfiinţat deja companii mixte cu societăţi din Austria, Bulgaria, Croaţia, Slovenia, Grecia, Ungaria şi Serbia.
În iunie, un consorţiu de firme condus de societatea rusă Stroitransgaz a fost selectată pentru a construi secţiunea din Bulgaria a gazoductului. Stroitransgaz, care a devenit ţinta sancţiunilor impuse de SUA după anexarea Crimeei de către Rusia, este controlată de omul de afaceri rus Gennady Timchenko. Potrivit Forbes, Timchenko este al şaselea cel mai bogat om de afaceri din Rusia şi are legături cu preşedintele Vladimir Putin.
În reacţie, Comisia Europeană a cerut Bulgariei să suspende lucrările la South Stream, în aşteptarea unei decizii referitoare la modul în care proiectul respectă legislaţia Uniunii Europene. Executivul comunitar susţine că South Stream încalcă legislaţia comunitară în domeniul concurenţei, deoarece nu oferă acces la reţea terţelor părţi. În plus, proiectul South Stream vine în contradicţie cu politica UE de diversificare a surselor de aprovizionare şi de reducere a dependenţei de Rusia.
Totuşi, construirea gazoductului South Stream are un caracter prioritar în colaborarea dintre Bulgaria şi Austria, au declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedinţii Bulgariei şi Austriei, Rosen Plevneliev şi Heinz Fischer, informează agenţia de presă Tass.
„Susţinem într-un mod foarte activ proiectul de gazoduct South Stream, ca posibilitate de diversificare a traseelor de livrare a gazului în Europa Centrală şi de Sud-Est. L-am informat pe preşedintele Fischer că în Bulgaria există un consens politic în ceea ce priveşte construirea South Stream”, a subliniat Plevneliev.
În acelaşi timp, preşedintele bulgar şi-a exprimat regretul că, la ora actuală, la cererea Comisiei Europene (CE), proiectul a fost suspendat. De asemenea, Plevneliev şi-a exprimat speranţa că „în cadrul unui dialog corect cu noua Comisie va fi luată decizia privind continuarea lucrărilor şi CE îi va da proiectului undă verde”.
Preşedintele bulgar s-a adresat şi „colegilor ruşi”. „Am o rugăminte la partea rusă: să-şi intensifice şi ea negocierile cu CE şi să rezolve odată şi pentru totdeauna problema cu cel de-al Treilea pachet energetic şi cu South Stream”. „Nici Bulgaria, nici Austria nu pot rezolva de unele singure această problemă. Dorim ca South Stream să fie construit. Suntem gata să lucrăm în această direcţie”, a spus Plevneliev.
La rândul său, Heinz Fischer a subliniat că, în ceea ce priveşte proiectul South Stream, Austria şi Bulgaria au aceeaşi opinie. „La proiect participă state membre ale UE şi NATO, gazoductul va trece pe teritoriul acestor ţări şi există speranţa că se va ajunge la o soluţie raţională. Există Nord Stream, ceea ce înseamnă că pentru diversificare este necesar să construim şi South Stream”, a subliniat Fischer.
