Acasă Economie Lucrări la sate pe şest

Lucrări la sate pe şest

de GM

04a_inundatiiGuvernul Ponta mai serveşte puţin interesele aleşilor locali, foarte importanţi acum, în prag de alegeri, pentru că sunt aducători de voturi. Pe uşa din dos, introduce noi lucrări pe lista refacerilor de drumuri şi poduri afectate de inundaţii, sub masca “rectificărilor” de hotărâri de Guvern, ca să nu mai fie nevoie de noi aprobări. Regula spune că aceste rectificări se fac atunci când sunt mici erori de tipar sau de redactare.

Prin HG nr. 805/2014 , Guvernul a alocat primăriilor şi consiliilor judeţene 169,36 milioane de lei pentru refacerea drumurilor şi podurilor afectate de ploile şi inundaţiile din vara acestui an. Banii vin din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. Acţiunea Guvernului este de remarcat, numai că lista cu obiectivele ce urmau să fie reparate a fost completată o lună mai târziu, sub masca unei rectificări, nr. 805 din 17 septembrie 2014, a actului normativ iniţial, fără ca noile investiţii să fie aprobate de către Executiv.

În tehnica legislativă, rectificările sunt acceptate, ele putând fi asimilate cu eratele de la orice publicaţie, când trebuie corectat un cuvând, de exemplu. Şi tot ca la erate, rectificările sunt publicate la finalul Monitorului Oficial. Numai că, în acest caz, lista cu lucrările de refacere este completată semnificativ.

Metamorfoza investiţiilor

Cea mai mare modificare se înregistrează în cazul investiţiilor în comuna Ciofrângeni, judeţul Argeş, unde, prin HG din septembrie, se punea problema doar a refacerii platformei drumului comunal 205 pe o lungime de 145 m, la km 1+900. Prin rectificarea apărută în Monitorul Oficial nr. 778 din 27 octombrie, lista investiţiilor din această comună este completată cu alte 13 lucrări, de mai mică sau mai mare importanţă. Astfel, pe lângă DC 205, intră şi “DN 73 C afectare platformă drum partea stângă pe o lungime de 35 m la km 60+200; DC 203 afectare parte carosabilă şi acostament pe o lungime de 1000 m la km 0+000-1+800; DC 204 afectare platformă drum pe 400 m; drum local Piscurile afectare platformă drum pe o lungime de 400 m la km 0+300-0+700; drum local Delureni afectare platformă drum pe o lungime de 500 m la km 1+100, drum local Şcoala Cătun Bădiţeşti, sat Piatra, afectare parte carosabilă dreapta km 0-0+100; drum local Pluta afectare platformă drum pe 400 m; drum local Bănuţari afectare platformă drum pe 400 m, drum local Ungureni afectare platformă drum pe 500 m, drum local Drumul Satului afectare platformă drum pe 400 m, podeţ tub Premo, pct. La Biserică, afectat; podeţ tub Premo, pct. La Benone, cătun Mălureni, şi podeţ tub Premo, pct. Ciofrângeni, la Nelica”.

Tot în Argeş, în comuna Valea Danului, nu se va mai reface terasamentul DC 239, pct. Borobăneşti, ci va intra în reparaţii drumul local Uliţa Bisericii. În comuna Aninoasa, tot de Argeş, reparaţia unui podeţ de peste pârâul Valea Moşului “a mai crescut” cu încă unul, peste acelaşi pârâu.

În judeţul Teleorman, reparaţiile la DJ 504B s-au mutat peste 20 km, menţinându-se, totuşi, necesarul de lucrări pe 0,5 km.

Şi totuşi, cea mai interesantă “rectificare” s-a produs în judeţul Vaslui. Se pare că ploile şi inundaţiile au distrus patru sate din comuna Rebricea. Prin HG nr. 805/2014, se punea problema refacerii drumului comunal, avariat pe 2 km, în satul Valea lui Darie, împreună cu reţeau de alimentare cu apă, plus alţi 1,3 km de drum comunal în satele Rosiesti, Gura Idrici şi Idrici. După “rectificare”, aceste lucrări au dispărut, fiind înlocuite cu alte 9 obiective în satele Draxeni, Rateşu Cuzei, Rebricea, Sasova şi Tufeştii de Jos, tot din comuna Rebricea.

din aceeasi categorie