Acasă EconomieIndustrie Premieră la Teatrul de Artă Bucureşti

Premieră la Teatrul de Artă Bucureşti

de GM

Moartea pentru patrie teatruTeatrul de Artă Bucureşti prezintă în premieră, joi, 23 octombrie, cea mai recentă producţie proprie, spectacolul “Moartea pentru patrie”. Aflat la graniţa dintre drama domestică şi comedia absurdă, spectacolul încrucişează destinele personajelor principale, care, în ciuda diferenţelor, au în comun lupta pentru supravieţuire, înţeleasă şi manifestată diferit.

Dragoste, trădare, violență, inocență și uitare. Destinele locuitorilor a trei apartamente dintr-un bloc se întrepătrund într-o disperată luptă pentru supraviețuire urbană. În spectacol joacă Constantin Cojocaru, Lucian Ifrim, George Constantinescu, Paula Chirilă, Dana Voicu, Ruxandra Hule, regia fiind semnată de Alexandru Maftei.

Textul este semnat de Mihai Ignat, care a fost nominalizat la UNITER – secțiunea „Cea mai bună piesă romanească a anului”, în anul 2009. Povestea din piesă urmărește destinul locuitorilor a trei apartamente dintr-un bloc – un tânăr reîntors din străinătate, obligat să trăiască în acelaşi apartament cu bunicul senil, o familie atinsă de rutina vieţii de zi cu zi, cu o fiică de 18 ani, şi amanta tatălui acesteia…iată un posibil tablou, luat chiar de pe palierul tău.

În centrul poveştilor lor încrucişate stau lupta pentru supravieţuire (generată, ironic, de absenţa unui loc de parcare sau, dramatic, de absenţa unei case), clivajul dintre mentalitatea copiilor şi cea a părinţilor, refuzul valorizării normalităţii domestice, spaimele provocate de uitarea trecutului sau de degradarea prezentului. De fapt, tema fundamentală a piesei este aceea a spaţiului vital – devenit o reală şi profundă problemă în condiţiile unui trai urban care, deşi e unul configurat comunitar, duce, paradoxal, la opusul comuniunii, la izolare şi nepăsare.

Subiectul piesei este inspirat de viața urbană contemporană, iar finalul, imprevizibil, are un element senzațional ce pare a fi luat din ştirile de la ora cinci: arată cum o banală dispută pe locul de parcare, din fața blocului, poate conduce la o crimă, o sinucidere și un avort.

Reprezentaţiile sunt joi, 23 octombrie, vineri, 24 octombrie şi vineri, 31 octombrie, la ora 20.15.  Proiectul este realizat în parteneriat cu ARCUB, Primăria Municipiului Bucureşti şi finanţat în programul Bucureşti 555.

din aceeasi categorie