Acasă Stiri ExterneAmerica Complot la petrol

Complot la petrol

de GM

sondaScăderea preţului la petrol ar putea fi rezultatul unui complot între SUA şi ţări din Orientul Mijlociu, susţine fostul ministru de Finanţe rus Aleksei Kudrin, citat de agenţia ucraineană de presă Unian, preluată de Agerpres. Fitch “prevesteşte” noi scăderi ale preţului ţiţeiului.

O astfel de situaţie s-a mai întâmplat în 2008, înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA, a amintit el. Cu toate acestea, unii experţi spun că există o serie de argumente importante, care contrazic teoria conspiraţiei, dar Rusiei, în orice caz, nu îi este mai uşor, având în vedere că resursele minerale (în special petrol şi gaze) reprezintă principala sursă de venituri pentru Moscova.

“Este posibil ca scăderea actuală a preţului la petrol să fie rezultatul unei complicităţi între mai mulţi jucători importanţi de pe piaţă, inclusiv Statele Unite şi ţări din Orientul Mijlociu”, a declarat fostul ministru de Finanţe Aleksei Kudrin. Cu toate acestea, spune el, nu se poate spune fără echivoc că cineva manipulează piaţa de petrol.

Dar, afirmă fostul ministru rus, în contextul în care se ştie că Rusia este dependentă, în primul rând, de preţurile ridicate la petrol şi că s-a obişnuit să trăiască în condiţiile unui preţ ridicat la aurul negru se poate suspecta un aranjament între unele mari ţări exportatoare, între care SUA şi, de exemplu, state din Orientul Mijlociu, privind o creştere a extracţiei de petrol şi menţinerea unui preţ mai mic la ţiţei.

De la jumătatea lunii iulie, preţul petrolului pe pieţele mondiale a scăzut cu aproape 20%. Barilul de petrol Brent depăşea, acum câteva zile, cu puţin peste 92 de dolari, ceea ce reprezintă cel mai scăzut nivel al cotaţiilor din iunie 2012. Ţiţeiul West Texas Intermediate (WTI) se vinde cu 89 de dolari pe baril, tranzacţionându-se la cel mai scăzut nivel din ultima jumătate de an.

Scăderea preţului la petrol a coincis cu o creştere bruscă a dolarului în raport cu toate celelalte valute, care s-a produs pe fondul renunţării treptate din partea Rezervei Federale a SUA la politica ”pornirii tiparniţei de bani”.

Majoritatea experţilor occidentali şi ruşi nu susţin ipoteza fostului ministru Kudrin. Cei mai mulţi experţi cred că oscilaţiile actuale sunt o consecinţă directă a unor factori fundamentali. Este vorba de un excedent pe piaţă, în condiţiile unei scăderi a cererii, susţin aceştia. Libia, care la sfârşitul anului 2012 şi-a redus producţia de petrol (cu 1,2 milioane de barili pe zi), din motive lesne de înţeles, se întoarce acum pe piaţă. În acelaşi timp, Arabia Saudită, care a compensat atunci volumul lipsă din Libia, nu se grăbeşte să-şi reducă livrările.

Mai mult, spun experţii, saudiţii au redus preţul oficial la aurul negru pentru consumatori cu 1-2 dolari, ceea ce, în opinia lor, ar demonstra refuzul saudiţilor de a da înapoi Libiei cota ei de pe piaţă. În plus, există un surplus de producţie în Irak şi Iran, în condiţiile în care China şi-a redus achiziţiile de petrol din cauza problemelor din economie, mai argumentează ei.

Preţul ţiţeiului ar putea coborî sub 80 dolari

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a avertizat că tendinţa de scădere a preţului petrolului va continua, iar cotaţia barilului de ţiţei Brent ar putea coborî până la 80 de dolari.

Fitch susţine că tendinţa de scădere va continua până când va avea loc un răspuns de auto-corecţie în ceea ce priveşte oferta de petrol, provocat de reducerea investiţiilor în noi puţuri din partea producătorilor de petrol de şist.

Miercuri, cotaţia futures la ţiţei Brent cu livrare în luna noiembrie a scăzut până la 90,76 de dolari per baril, cel mai scăzut nivel înregistrat după luna iunie 2012, după ce anunţul Fondului Monetar Internaţional privind reducerea estimărilor de creştere ale economiei mondiale a dat naştere la îngrijorări cu privire la cererea globală de petrol.

Potrivit Fitch, reapariţia întreruperilor în aprovizionare, precum şi o acţiune pozitivă din partea Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) sunt cei mai probabili catalizatori pentru o revenire a preţurilor. “În absenţa acestora, noi scăderi sunt posibile, în special dacă apar noi dovezi cu privire la o nouă încetinire a cererii mondiale sau cu privire la majorarea capacităţilor de rezervă ale OPEC“, susţine Fitch.

De asemenea, agenţia de evaluare susţine că aprecierea dolarului american, care s-a întărit în raport cu moneda euro cu aproximativ 10% de la mijlocul anului, contribuie şi ea la scăderea preţului petrolului, care este cotat în dolari.

din aceeasi categorie