Buftea, Corbeanca şi Crevedia, din judeţul Ilfov, vor avea reţele de apă şi canalizare cu bani de la Uniunea Europeană. De altfel, 7 contracte vor fi derulate în perioada următoare în cadrul Proiectului Regional de Investiţii “Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată pentru regiunea Constanţa – Ilfov”, a cărui valoare se ridică la aproape 50 de milioane de euro, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi.
Finanţarea este asigurată prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu (2007-2013) – Axa prioritară 1 şi cofinanţat din Fondul de Coeziune.
”Ca şi indicator al implementării, la ora actuală avem o rată de absorbţie de 33,3% pe POS Mediu, în valoare totală de 1,469 miliarde euro, până în prezent. Anul acesta, Comisia Europeană a transferat pentru POS-ul de Mediu 197,6 milioane de euro, la care se adaugă 176 milioane de euro, iar alte 46 milioane de euro se află în verificare, la acest moment, la Autoritatea de verificare şi plăţi”, a afirmat ministrul Mediului.
În cadrul investiţiei sunt cuprinse 5 contracte de lucrări şi două contracte de servicii, ce constau în realizarea a 95 km de reţea, executarea a 19 foraje pentru puţuri de adâncime medie, construcţia a două staţii de pompare cu funcţionare automată, a trei rezervoare cu o capacitate totală de înmagazinare a apei de 1.900 mc, a trei staţii de tratare a apei potabile, dar şi realizarea a 7.400 de branşamente noi la reţeaua de apă potabilă.
De proiect, în valoare de 49.717.619 euro, vor beneficia 114.552 locuitori, operatorul fiind RAJA Constanţa. Investiţia propusă se va derula pe o perioadă de 24 de luni, inclusiv perioada de notificare a defectelor.


