Producătorul de energie Hidroelectrica a vândut, în ultima zi a săptămânii, energie pe bursa de profil OPCOM în valoare de 6,15 milioane de lei, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul OPCOM. Compania a vândut 37.660 MWh de energie energie, împărţită în 10 pachete, pe diferite perioade, preţul cel mai mic obţinut fiind de 165 lei/MWh, iar cel mai mare – de 201,22 lei/MWh. Pe de altă parte, la o întâlnire cu premierul Victor Ponta, administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, a acuzat fiscalitatea mare din România, în special taxa pe clădiri speciale şi pe apa uzinată.
În urmă cu o săptămână, Hidroelectrica anunţa că a generat, în luna mai, peste 70.000 de MWh pe zi, nivel care nu a mai fost atins din 2005, când producţia de energie a companiei a fost una record, potrivit unui comunicat.
“Pe fondul disponibilităţii ridicate a echipamentelor hidroenergetice şi a necesităţilor Sistemului Energetic Naţional, Hidroelectrica a înregistrat în luna mai valori ale producţiilor zilnice mai mari de 70.000 MWh. Depăşiri ale valorii de 70.000 MWh/zi nu au mai existat din anul 2005, când Hidroelectrica a înregistrat un record al producţiei de 20,1 TWh. Cantitatea cea mai mare de energie electrică a fost produsă şi livrată în sistem în perioada 13-15.05.2014. În dimineaţa zilei de 15 mai 2014, Hidroelectrica a asigurat peste 60% din consumul energetic naţional“, se arată în comunicat.
În ziua de 15 mai 2014, în bazinul mijlociu şi inferior al râului Olt au fost tranzitate şi atenuate corespunzător de către lacurile de acumulare ale Hidroelectrica debite foarte mari, care au înregistrat chiar 2.100 mc/s, comparabile cu debitul Dunării în unele luni de vară, mai spun oficialii Hidroelectrica.
“Începând cu data de 18 mai 2014, pe Dunăre se vor înregistra debite de circa 14.000 mc/s, comparabile cu cele din anul 2006, şi creşteri de debit prognozate de peste 6.000 mc/s în cinci zile. Debitul maxim înregistrat pe Dunăre a fost consemnat la 16.04.2006, respectiv 15.800 mc/s. Având în vedere faptul că digurile de apărare care se află în aval de amenajarea Porţile de Fier II şi care nu se află în administrarea Hidroelectrica au fost puternic solicitate la viitură din anul 2006, s-au luat toate măsurile de care dispunem pentru tranzitarea viiturii în condiţiile regulamentului comun de exploatare româno-sârb“, se mai precizează în comunicat.
“Receptivitate” la taxa de stâlp
Avocatul Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, le-a spus premierului Victor Ponta şi vicepremierului Liviu Dragnea că taxele pe clădiri speciale sau pe apa uzinată afectează profitabilitatea companiei, iar cei doi oficiali au fost receptivi şi au promis că vor căuta soluţii.
“În loc să strângem bani pentru retehnologizări, modernizări, trebuie să plătesc statului. Statul nu-mi creează niciun avantaj, niciun beneficiu. Este absurd. (…) Statul, în loc să ne lase să facem profit cât mai mult, inventează an de an câte un impozit”, a declarat vineri Borza pentru MEDIAFAX.
Ponta a făcut, la sfârşitul săptămânii, o vizită în judeţul Mureş, în programul său figurând fabrica de viori Gliga din Reghin, barajul în construcţie de la Răstoliţa şi producătorul de îngrăşăminte chimice Azomureş din Târgu Mureş.
Borza a adăugat că le-a expus în Mureş lui Ponta şi lui Dragnea „cu subiect şi predicat” aceste probleme, iar aceştia s-au arătat „foarte receptivi”.
„Premierul şi vicepremierul au promis că vor căuta soluţii”, a spus Borza, conform Mediafax.
Potrivit lui Borza, Hidroelectrica trebuie să plătească în acest an 163 milioane de lei ca impozit pe clădiri speciale, ceea ce va creşte preţul de cost al energiei cu 11 euro/MWh.
Compania are un cost de 35 de euro, în scădere de la 45 de euro anul trecut. Potrivit lui Borza, 35 euro/MWh reprezintă dublul nivelul mediu din statele europene în privinţa energiei hidroelectrice.
„Taxa pe stâlp este prohibitivă şi discriminatorie. Ne discriminează faţă de ceilalţi producători din România pentru că noi trebuie să plătim cel mai mult, având în vedere că aveam cea mai mare bază impozabilă, cu aproape 600 de agregate în aproape toate judeţele din ţară”, a adăugat Borza.
O altă problemă ridicată de Borza este taxa pe apă uzinată.
„Din 1 octombrie producătorii de electricitate români vor concura cu producători din regiune, dar intră în această competiţie cu un handicap. În primul rând, taxa pe stâlp, apoi taxa pe apă uzinată. I-am spus premierului că în 24 de state europene nu se plăteşte această taxă, iar la noi este cea mai mare. Apoi, taxa de distribuţie a electricităţii. Trebuie să calificăm producători la export, având în vedere şi că în ţară consumul de energie tot scade. (…) Este vorba de interesele României”, a afirmat Borza.
Taxa pe apa folosită de companie la producţia de electricitate a fost anul trecut de 80 milioane de euro. Taxa este percepută de către Administraţia Naţională Apele Române.
Hidroelectrica este controlată de Departamentul pentru Energie şi este în insolvenţă a doua oară în mai puţin un an, după ce a trecut printr-o procedură similară între iunie 2012 şi iunie 2013.
Producătorul de electricitate a înregistrat anul trecut afaceri de aproape 700 milioane euro, mai mari cu 28% decât în 2012, şi un profit net de 162 milioane de euro, de la pierderi de 114 milioane de euro în 2012.
Hidroelectrica a bugetat pentru acest an invetiţii de 85 milioane de euro, în special în retehnologizări şi în proiecte „istorice”.


