Profitul net al grupului OMV Petrom a scăzut cu 19% în primul trimestru al acestui an, până la 1,075 miliarde de lei, comparativ cu perioada similară a anului trecut, când obţinuse 1,332 miliarde de lei, potrivit raportului financiar al companiei. Principalul motiv îl reprezintă cererea scăzută de energie electrică, gaze naturale şi combustibili, dar şi taxele mari din România, în special “taxa pe stâlp“.
Totodată, vânzările OMV Petrom s-au diminuat cu 9%, ajungând la 5,296 miliarde de lei, faţă de 5,789 miliarde de lei, cât era valoarea indicatorului în aceeaşi perioadă a anului trecut.
“Performanţă noastră financiară din T1/14 reflectă povara fiscală mai mare şi mediul de piaţă deteriorat. Cererea scăzută pe pieţele de gaze, electricitate şi combustibili, împreună cu marjele de rafinare mai mici au fost doar parţial compensate de iniţiativele de excelenţă operaţională şi management al costurilor în toate diviziile de activitate. În activitatea operaţională, am crescut uşor producţia în România, continuând să implementăm strategia companiei“, a declarat, într-un comunicat de presă, Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom.
Potrivit acesteia, în Marea Neagră, portofoliul de explorare s-a extins prin asigurarea participării la perimetrul Midia Deep.
“În parteneriat cu ExxonMobil, ne pregătim pentru următoarea etapă de foraj în perimetrul Neptun Deep, începând cu jumătatea anului, în timp ce platforma de foraj Ocean Endeavour este în curs de pregătire pentru operaţiunile din Marea Neagră, iar interpretarea datelor de seismică 3D este în desfăşurare“, a menţionat Mariana Gheorghe.
Pe 29 aprilie, actionarii companiei au aprobat distribuirea de dividende în valoare totală de 1,745 miliarde de lei, cu 10% mai mult decât anul trecut, a mai spus şefa Petrom.
Ea a declarat că investiţiile din acest an vor depăşi 6 miliarde de lei, dacă Petrom va avea un mediu favorabil pentru investiţii.
“Privind către viitor, vom continuă să implementăm strategia noastră, susţinută de un program de investiţii semnificative, de peste 6 miliarde de lei în acest an, cu condiţia unui cadru favorabil investiţiilor şi a unor fundamente solide de piaţă“, a adăugat Mariana Gheorghe.
Grupul Petrom a încheiat anul 2013 cu un profit net de 4,824 miliarde de lei, în creştere cu 22% faţă de rezultatul net de 3,946 miliarde lei, raportat la finele lui 2012.
Pierderi la termocentrala Brazi
OMV Petrom estimează că, în acest an, va avea pierderi din activitatea de producţie de electricitate, întrucât marjele din acest sector se vor deteriora, iar cererea va rămâne scăzută.
“Preconizăm că marjele din activitatea de energie electrică vor continua să se deterioreze, conducând la un rezultat negativ al acestei activităţi în 2014; încercăm să diminuăm această tendinţă prin consolidarea poziţiei centralei Brazi pe pieţele de echilibrare şi de servicii tehnologice de sistem, prin valorificarea flexibilităţii centralei“, se arată în raport.
Consumul estimat de gaze naturale al României a scăzut cu 9% în primul trimestru al acestui an, iar cel de electricitate – cu 3%, în principal din cauza diminuării cererii din partea sectorului industrial, au mai spus cei de la Petrom.
“Pe piaţă locală a gazelor şi energiei electrice anticipăm o cerere scăzută în continuare. Creşterile de preţ pentru gazele din producţia internă, programate pentru ianuarie şi aprilie, au fost implementate conform planului. Deşi încă două măriri sunt prevăzute în calendarul de liberalizare a preţului la gaze pentru lunile iulie şi octombrie 2014, autorităţile iau în considerare o potenţială devansare a termenului pentru dereglementarea preţurilor aferente sectorului non-casnic şi stabilirea de cote obligatorii de gaze spre a fi vândute pe platformele centralizate“, se precizează în raport.
Pe piaţa de electricitate, oficialii Petrom estimează că preţurile vor fi influenţate negativ atât de dinamica ofertei, ca urmare a punerii în exploatare a unor capacităţi suplimentare din surse regenerabile, cât şi de cererea redusă, care reflectă parţial iniţiativele de eficientizare energetică.
De asemenea, marjele de rafinare şi volumele din marketing vor continua să rămână sub presiune, ca urmare a cotaţiilor internaţionale ridicate la ţiţei şi produse, precum şi ca efect al slabei revigorări economice din regiunea în care compania îşi desfăşoară activitatea.
“Creşterile accizelor din ianuarie şi aprilie 2014 vor exercita o presiune suplimentară asupra volumelor vânzărilor din marketing în România. În ceea ce priveşte mediul fiscal şi de reglementare, anticipăm discuţii cu privire la implementarea calendarului de liberalizare a gazelor şi măsurile de impozitare extraordinară introduse la începutul anului 2013, care se vor aplica până la sfârşitul anului 2014, cu impact asupra rezultatelor noastre financiare. Mai mult decât atât, vom continua discuţiile cu autorităţile române pentru a obţine un cadru fiscal şi de reglementare stabil pe termen lung şi favorabil investiţiilor“, mai spun reprezentanţii Petrom.
Având în vedere ciclul lung al investiţiilor în sectorul de ţiţei şi gaze, recentele modificări ale regimului fiscal au un efect direct asupra activităţilor Petrom, se mai arată în raport.
“Acestea afectează atât oferta, cât şi cererea de piaţă şi au impact asupra rezultatelor financiare şi performanţei operaţionale ale companiei. Impozitul de 1,5%, aplicat la valoarea brută a construcţiilor, introdus în ianuarie 2014, are un impact negativ direct asupra costurilor de operare în toate segmentele de activitate ale companiei, în special în E&P (n.r. – explorare şi producţie), şi afectează rentabilitatea unora dintre proiectele noastre de investiţii“, conform raportului financiar.
Probleme şi cu gazele
Volumul vânzărilor de gaze ale Petrom s-a diminuat cu 18%, reflectând şi extracţia mai mică din depozitele subterane, întrucât compania a vândut cantităţi suplimentare de gaze în perioada de injecţie din T2-T3/13, în loc să le depoziteze pentru iarnă, potrivit raportului.
La finele primului trimestru, volumul total de gaze naturale aflat în depozitele subterane, deţinut de Petrom, era de 74 milioane de metri cubi, comparativ cu 28 de milioane de metri cubi la finele primului trimestru din 2013.
“În T1/14, preţul reglementat al gazelor din producţie internă pentru sectorul non-casnic a fost stabilit la 72 lei/MWh, iar pentru sectorul casnic a fost de 50,6 lei/MWh, în timp ce preţul mediu al gazelor de import estimat de ANRE a fost de 420 USD/1.000 mc (sau echivalentul a 129 lei/MWh). Cota medie de import stabilită de ANRE pentru sectorul non-casnic a fost de 23% în T1/14, sub media de 31% înregistrată în T1/13“, au mai arătat reprezentanţii Petrom.
Totodată, producţia brută estimată de energie electrică a României a crescut cu aproape 4% faţă de primul trimestru din 2013, în timp ce consumul estimat s-a diminuat cu aproximativ 3%, prin urmare exportul de electricitate al ţării a depăşit importul, se mai precizează în raport.
“Consumul intern mai mic şi creşterea abruptă a producţiei din surse regenerabile au condus la scăderea preţurilor pentru energia electrică pe piaţă din România. Conform datelor preliminare publicate de OPCOM, preţul pe Piaţa Zilei Următoare s-a situat la valoarea medie de 145 lei/MWh pentru energia electrică livrată în bandă şi 193 lei/MWh pentru energia electrică livrată în orele de vârf, uşor mai scăzute în comparaţie cu acelaşi trimestru al anului trecut“, spun oficialii Petrom.
Compania produce electricitate în centrala de la Brazi şi în parcul eolian Dorobanţu.
“Cu o disponibilitate netă de 98% şi o producţie netă de electricitate de 0,55 TWh (cu 29% mai mică decât în T1/13), centrala Brazi a acoperit mai mult de 3% din producţia estimată de electricitate a României, cu o contribuţie ridicată pe piaţa serviciilor tehnologice de sistem şi pe piaţa de echilibrare (a doua cea mai mare contribuţie pe piaţa de echilibrare din România)“, se mai menţionează în document.
De asemenea, parcul eolian Dorobanţu, cu o disponibilitate netă de 99%, a generat o producţie netă de electricitate de 0,02 TWh, cu 32% mai mică decât în T1/13, în contextul iernii mai blânde. Pentru electricitatea produsă şi livrată, OMV Petrom Wind Power S.R.L. a primit 40.470 certificate verzi. Conform legislaţiei în vigoare, jumătate dintre aceste certificate devin eligibile pentru tranzacţionare după 1 ianuarie 2018.
“Taxa pe stâlp“ afectează şi rezultatele OMV
Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar al Petrom, a anunţat că, în primul trimestru al acestui an, a realizat un profit net atribuibil acţionarilor de 301 milioane euro, mai puţin de jumătate (62%) faţă de profitul net de 786 milioane de euro înregistrat în perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care vânzările au scăzut cu 9% până la 9,825 miliarde de euro, informează un comunicat al grupului.
OMV precizează că profitul operaţional înregistrat în primul trimestru al acestui an s-a redus şi el la jumătate, până la 675 milioane de euro, din care 327 de milioane de euro reprezintă contribuţia Petrom Grup (în scădere cu doar 7% comparativ cu contribuţia de 351 milioane de euro avută de divizia din România în primul trimestru al anului trecut).
Grupul austriac subliniază că, în primul trimestru al acestui an, costurile sale de producţie au fost cu 27% mai mari decât în perioada similară a anului trecut, din cauza unei noi taxe pe construcţii introduse în România. Taxa pe construcţii a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2014.
În schimb, în primul trimestru al acestui an, grupul OMV a reuşit să-şi majoreze producţia totală de hidrocarburi până la 311.000 barili echivalent petrol pe zi, faţă de 302.000 boe/zi în primul trimestru al anului trecut. Din cifra totală, contribuţia Petrom Grup a fost de 182.000 boe/zi, în scădere uşoară (1%) faţă de 183.000 boe/zi în primul trimestru al anului trecut, în pofida unei producţii mai mari realizată de Petrom în România.
“Mergem în direcţia corectă şi vom continua să ne îndeplinim promisiunea de a creşte profitabil“, a declarat directorul general de la OMV, Gerhard Roiss.
În ceea ce priveşte prognozele pe termen mediu, OMV estimează că, în 2014, cheltuielile sale de capital se vor ridica la aproximativ 3,9 miliarde de euro. În ceea ce priveşte România, grupul OMV estimează că, după interpretarea studiilor seismice realizate la blocul Neptun, o nouă campanie de foraje ar urma să înceapă la mijlocul acestui an. De asemenea, pe segmentul rafinare, OMV estimează că modernizarea rafinăriei Petrobrazi se va finaliza în cursul acestui an, ceea ce înseamnă că o închidere de 30 de zile este programată pentru cel de al doilea trimestru.
Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – 2,03%, iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie.


