Guvernul conservator australian vrea să fixeze vârsta legală de pensionare la 70 de ani, începând cu anul 2035, pentru a compensa fenomenul de îmbătrânire a populaţiei, o problemă care afectează costurile sociale, a anunţat ministrul australian de Finanţe, relatează Mediafax, citând AFP. Reamintim, în Uniunea Europeană, începând cu anul 2035, vârsta de pensionare se majorează la 65 de ani.
În Australia, precedentul Guvern laburist preconiza urcarea vârstei de pensionare de la 65 la 67 de ani în 2023. Guvernul lui Tony Abbott ia în calcul să meargă mai departe, potrivit lui Joe Hockey.
„Vizăm să urcăm vârsta de pensionare la 70 de ani, în termen de 21 de ani”, a explicat el.
Trebuie remarcat, însă, că, încă din anul 1908, bărbaţii ies la pensie la vârsta de 65 de ani în Australia, iar femeile la 60 de ani.
În cursul următorilor 30 de ani, numărul australienilor de peste 65 de ani se va dubla, iar cel al australienilor de peste 85 de ani se va tripla.
Australia are, în prezent, 23,4 milioane de locuitori şi înregistrează o speranţă de viaţă la naştere de 79 de ani pentru bărbaţi şi de 84 de ani pentru femei, potrivit Agenţiei de Statistică.