America va ajuta Europa să îşi reducă sau chiar să elimine dependenţa faţă de Gazprom. Preşedintele SUA, Barack Obama, a declarat, la Bruxelles, că vrea ca în locul gazelor ruseşti, Uniunea Europeană să importe gaze americane. Tehnic se poate. Nu este nevoie de un gazoduct peste Atlantic, ci gazele vor putea fi lichefiate. Însă, nu administraţia de la Washington va livra gazele, ci companiile americane care le extrag din pământ. Companii care, peste noapte, s-ar putea trezi cu o influenţă la fel de mare ca a Gazpromului.
Preşedintele american Barack Obama a promulgat de curând o lege care le permite giganţilor petrolieri să exporte gaze. Cantităţile permise sunt suficient de mari cât să scoată definitiv Gazpromul din relaţia comercială cu Uniunea Europeană, scrie Digi24.ro.
„Am dat licenţele care autorizează exportul de gaz natural pentru o cantitate zilnică similară cu cea de care are nevoie zilnic Europa. Cantitatea merge la companiile private, care obţin aceste licenţe şi care decid pe piaţa globală unde va fi vândută această energie”, a anunţat Obama.
Astfel, Exxon, Chevron şi celelalte companii energetice americane vor avea ultimul cuvânt de spus, însă nu vor ezita să profite de această putere. Însă, spre deosebire de Gazprom, companiile americane nu sunt o armă politică şi nu îşi şantajează clienţii incomozi.
Giganţii petrolieri din Statele Unite îşi urmăresc doar interesele financiare. În schimbul gazelor pe care le vor aduce din America vor cere, cel mai probabil, acces neîngrădit la zăcămintele din Uniunea Europeană. Gazele de şist europene deja le fac cu ochiul, iar Bruxelles-ul pare deschis la negocieri.
„Pot spune că există potenţial, este ceea ce tocmai ne-a spus preşedintele american, putem creşte numărul acestor licenţe”, a declarat Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene.
În prezent, Gazprom acoperă 30% din necesarul de gaz al Europei. Există şi ţări care sunt dependente în totalitate de gazele ruseşti, precum Bulgaria.
Însă livrările de gaze americane nu vor putea fi făcute imediat. Gazele trebuie transformate în lichid în Statele Unite, urcate pe vapoare, apoi transformate din nou în gaze în Europa. Sunt necesare aşadar terminale de conversie a gazelor lichefiate pe care Europa încă nu le are. Iar construirea lor, pe lângă faptul că va dura ceva vreme, nu va fi în niciun caz ieftină.
Însă, cu trecerea timpului, companiile americane nici nu vor mai trebui să aducă gaze cu vaporul din Statele Unite. După ce vor câştiga suficiente licenţe de exploatare, americanii le vor putea vinde europenilor gaze europene. Iar o cantitate destul de mare ar putea fi extrasă chiar din România.
Companiile energetice din America şi Rusia sunt rivale doar în Europa, în restul lumii, sunt prietene. Americanii de la Exxon vor să extragă petrol şi gaze în Irak în parteneriat cu gigantul rus de stat Rosneft, spun surse citate de Bloomberg. Cele două companii lucrează împreună de ceva vreme. Au proiecte comune în Oceanul Arctic, dar şi în Marea Neagră. Şi, câtă vreme cei de la Rosneft nu sunt pe lista companiilor ruseşti sancţionate în urma evenimentelor din Crimeea, companiile americane pot lucra fără probleme cu ei.


