The Rompetrol Group, compania prin care kazahii de la KazMunayGas controlează rafinăria de la Midia şi reţeaua de benzinării Rompetrol, îşi va schimba numele în KazMunayGas International NV, potrivit unui comunicat de presă. Decizia a fost adoptată în unanimitate de consiliul de administraţie a grupului la finele lunii februarie.
„Schimbarea numelui companiei companiei este parte a strategiei de dezvoltare a brandului KazMunayGas, dar şi de valorificare a activităţilor sale. Brandul „umbrelă” este o condiţie prealabilă pentru consolidarea poziţiei pe piaţă a grupului de firme sub marca KMG, atât în România, cât şi pentru intrarea cu succes pe alte pieţe externe. Toate companiile grupului vor fi promovate printr-un singur brand puternic, care va fi cunoscut atât în ţară, cât şi la nivel internaţional”, a declarat Zhannat Tussupbekov, Managing Director pentru procesarea şi marketing-ul extern al ţiţeiului în cadrul CN KazMunayGas şi CEO al Grupului Rompetrol (de acum – KMG Internaţional).
De asemenea, divizia centrală de management si suport a Grupului – The Rompetrol Group Corporate Center SRL România, va deveni KMG Rompetrol. Compania va continua să asigure managementul şi serviciile conexe pentru toate companiile ce fac parte din Grupul Rompetrol – KMG Internaţional.
Brandul Rompetrol va fi folosit în continuare în cadrul segmentului de distribuţie. Schimbarea identitatii vizuale în acord cu noul nume, în Europa şi în regiunea Mării Negre, va avea loc treptat, având în vedere că acum compania operează peste 700 de benzinării în peste 7 ţări.
Mai mult, conducerea grupului anunţă că, „pentru a asigura loialitatea clienţilor şi pentru susţinerea investiţiilor alocate pentru dezvoltarea noii identităţi vizuale a staţiilor”, compania va continua să opereze sub marca „Rompetrol”.
KMG Internaţional operează peste 1.100 de puncte de distribuţie a carburanţilor în România, Franţa, Spania, Republica Moldova, Georgia, Bulgaria, sub mărcile Rompetrol şi Dyneff. De asemenea, grupul deţine rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti. Rafinăria Petromidia reprezintă peste 40% din capacitatea de rafinare a României.
În Kazahstan, KazMunayGas Internaţional este prezent atât prin intermediul filialei sale Rominserv, care asigură modernizarea complexului petrochimic Pavlodar, cât şi prin Rompetrol Well Services care furnizează servicii în sectorul de explorare şi producţie a hidrocarburilor.


