Acasă MediuDezvoltare Durabila Petrom, profit istoric de peste un miliard euro în 2013

Petrom, profit istoric de peste un miliard euro în 2013

de GM

Petrom a realizat anul trecut un profit istoric în România, de 4,824 miliarde lei (1,1 miliarde euro), cu 22% mai mare decât cel din anul 2012. În acelaşi timp, vânzările totale ale grupului au scăzut cu 8%, la 24,18 miliarde lei, comparativ cu nivelul realizat în anul anterior, de 26,25 miliarde lei. Numărul angajaţilor Petrom a scăzut totodată cu 9%, de la 21.650 angajaţi la 31 decembrie 2012, la 19.619 salariaţi la sfârştul anului trecut, se arată în raportul anual al grupului petrolier. De asemenea, Petrom a avut anul trecut o contribuţie record la bugetul de stat prin taxe şi dividende în valoare de 10 miliarde lei (2,3 miliarde euro). De altfel, contribuţia la bugetul de stat a crescut în 2013 de peste două ori, faţă de 2005: cumulat 65 miliarde lei (16 miliarde euro).

„În 2013, România a înregistrat o creştere economică mai mare decât anticipat, însă consumul a rămas scăzut, iar povara fiscală a continuat să crească. În pofida cererii scăzute din sectorul de gaze şi electricitate, a contracţiei marjelor de rafinare şi preţurilor la electricitate, Petrom a înregistrat o performanţă financiară solidă, datorită iniţiativelor de excelenţă operaţională şi de control strict al costurilor, precum şi  datorită mediului favorabil al preţului la ţiţei. În activitatea operaţională, am crescut cu succes producţia de hidrocarburi din România, compensând declinul natural, şi ne-am angajat în parteneriate ce vizează deblocarea potenţialului onshore”, a declarat Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom.

Potrivit acesteia, în Marea Neagră, Petrom a continuat activităţile de explorare prin finalizarea achiziţiei de seismică 3D şi a făcut pregătirile pentru reluarea campaniei de explorare la jumătatea anului 2014. “Din momentul privatizării, am asigurat dezvoltarea companiei noastre şi viitorul producţiei de hidrocarburi, prin reinvestirea a aproximativ 85% din profiturile operaţionale, respectiv 10 miliarde de euro cumulat. Continuarea acestei poveşti de succes necesită un cadru favorabil investiţiilor şi fundamente solide de piaţă, pentru deblocarea pe deplin a potenţialului nostru de creştere”, se mai arată în raport.

În 2013, producţia de ţiţei, gaze şi condensat la nivel de grup a totalizat 66,64 milioane bep (barili echivalent petrol), la acelaşi nivel cu 2012. În România, producţia totală de ţiţei, gaze şi condensat a crescut la 62,5 milioane bep, cu 0,26% peste nivelul înregistrat în anul precedent. Producţia internă de ţiţei a fost de 28,6 milioane barili, la fel ca şi în 2012, proiectele şi programele de reparaţii capitale contrabalansând efectele declinului natural. Producţia internă de gaze a ajuns la 33,9 milioane bep, înregistrând o creştere de 1% comparativ cu anul 2012. Producţia de ţiţei şi gaze în Kazahstan a scăzut cu 9%, la 4,1 milioane bep, ca urmare a unor constrângeri de ordin tehnic. Volumele de vânzări ale grupului s-au situat la un nivel similar celui din 2012.

La 31 decembrie 2013, rezervele totale dovedite de ţiţei şi gaze ale Petrom erau de 728 milioane bep (România: 707 milioane bep), în timp ce rezervele dovedite şi probabile de ţiţei şi gaze se situau la un nivel de 1,025 miliarde bep (România: 977 milioane bep). Rata medie de înlocuire a rezervelor la nivel de grup, calculată pe ultimii trei ani, a fost 48% în 2013 (comparative cu 61% în 2012); în România aceasta a fost tot 48% (iar în 2012: 61%). Pentru anul 2013, calculat individual, rata de înlocuire a rezervelor la nivel de grup a fost de 31% (faţă de 44% în 2012), în România aceasta situându-se la nivelul de 32% (2012: 42%), în principal ca urmare a sondelor de explorare şi evaluare şi a studiilor de zăcământ realizate.

Investiţii record de peste un miliard euro

Petrom a programat pentru acest an investiţii de peste un miliard de euro, din care circa 85% pentru proiectele din domeniul explorării şi producţiei, spun oficialii grupului.

“Managementul OMV Petrom SA ia în considerare alocarea unui buget investiţional de peste un miliard euro pentru 2014, din care aproximativ 85% va fi dedicat proiectelor din E&P (forarea sondelor de dezvoltare, proiectele de redezvoltare a zăcămintelor, activităţi de reparaţii capitale/operaţiuni de adâncime, proiectul Neptun Deep) şi intenţionează să propună alocarea de dividende pentru anul financiar 2013, aspecte ce vor fi supuse aprobarii ulterioare de către Consiliul de Supraveghere şi, respectiv Adunarea Generală a Acţionarilor”, se arată în raportul Petrom.

Investiţiile realizate sunt însă pe măsura rezultatelor financiare. Investiţiile efectuate anul trecut de Petrom au crescut la 5,3 miliarde lei, de la 4,93 miliarde lei în 2012, ca urmare a creşterii sumelor alocate explorării şi producţiei, contrabalansată de nivelul mai scăzut în sectoarele gaze-energie şi rafinare-marketing. În perioada 2005-2013, Petrom a realizat investiţii de 40 miliarde lei (circa 10 miliarde euro), volumul total de investiţii fiind aproape dublu faţă de profitul net obţinut.

„Investiţiile în Explorare&Producţie (4,4 miliarde lei) au reprezentat 83% din valoarea totală înregistrată în 2013, fiind cu 17% peste nivelul din 2012. Aceste investiţii au fost direcţionate către forajul sondelor de dezvoltare, proiecte integrate de redezvoltare a zăcămintelor, lucrări de reparaţii capitale şi operaţiuni de adâncime, instalaţii de suprafaţă, precum şi pentru proiectul Totea Deep. Investiţiile realizate în Gaze&Energie în 2013 (18 milioane lei) au fost semnificativ mai mici comparativ cu 2012, întrucât centrala electrică de la Brazi a început operaţiunile comerciale în august 2012”, arată Petrom, în raport.

Investiţiile în Rafinare&Marketing (827 milioane lei) au reprezentat 16% din total şi au fost direcţionate în special către programul de modernizare a rafinăriei Petrobrazi, incluzând modernizarea instalaţiei de desulfurare a gazelor şi recuperarea sulfului, respectiv a instalaţiei de conversie în vid a motorinei.

Pentru segmentul „sediu şi altele”, Petrom a alocat 57 milioane lei, cu precădere pentru proiecte IT.

În 2013, consumul estimat de gaze al României a scăzut cu aproximativ 8%, iar volumul vânzărilor consolidate de gaze ale Petrom a fost uşor peste nivelul din 2012, datorită integrării cu centrala electrică alimentată cu gaze de la Brazi.

Producţia totală estimată de electricitate a României a scăzut cu aproximativ 2% în 2013 comparativ cu 2012, în timp ce consumul naţional estimat a scăzut cu aproximativ 5%; astfel, România a fost un exportator net de electricitate în 2013.

Producţia netă de electricitate a centralei Brazi a fost de 2,74 TWh în 2013, acoperind aproximativ 5% din producţia totală de electricitate a României, cu aproximativ 9% contribuţie pe piaţa de echilibrare.

Rata de utilizare a rafinăriei Petrobrazi a crescut la 90% în 2013, de la 73% în 2012, când a fost afectată de oprirea planificată a rafinăriei Petrobrazi din T2/12. Ca urmare a ratei mai mari de utilizare, producţia totală din rafinare a crescut cu 19%, ajungând la 3,6 milioane tone.

Parcul eolian Dorobanţu a generat o producţie netă de electricitate de 0,10 TWh. Pentru electricitatea produsă şi livrată, OMV Petrom Wind Power SRL a primit 178.488 certificate verzi. Conform legislaţiei în vigoare, 32.297 dintre aceste certificate verzi vor deveni eligibile pentru tranzacţionare după 1 ianuarie 2018.

Perspectivele pentru 2014

Petrom estimează că preţul mediu al ţiţeiului Brent se va menţine peste valoarea de 100 dolari/barili, iar diferenţialul Brent-Urals va continua să fie mic. Preţul mediu al ţiţeiului Ural a scăzut cu 2% comparativ cu 2012, la 108,3 dolari/baril. Preţul mediu realizat la ţiţei la nivel de grup a fost de 96,85 dolari/baril, înregistrând o creştere de 3% comparativ cu 2012.

Pe piaţa locală a gazelor şi energiei electrice oficialii Petrom anticipează o cerere scăzuta în continuare. Calendarul de liberalizare a preţurilor la gazele din producţie internă prevede patru majorări de preţ pentru acest an, aplicabile sectoarelor casnic şi non-casnic (prima creştere a fost deja implementată în ianuarie). Legea energiei 123/2012 stipulează opţiunea de amânare cu un an a liberalizării preţurilor la gaze pentru sectorul non-casnic.

În ceea ce priveşte piaţa de electricitate, reprezentanţii companiei estimează că preţurile vor fi influenţate negativ, atât de dinamica ofertei, ca urmare a punerii în exploatare a unor capacităţi suplimentare din surse regenerabile, cât şi de cererea redusă, care reflectă parţial iniţiativele de eficientizare energetică.

De asemenea, conducerea Petrom spune că, în vederea stabilizării producţiei în România, vor continua derularea proiectelor de redezvoltare a zăcămintelor, de foraj şi reparaţii capitale, precum şi iniţiativele de excelenţă operaţională. Totodată, vor fi executate peste 1.600 lucrări de reparaţii capitale şi forate peste 140 de sonde (din care mai mult de jumătate vor fi efectuate în cadrul proiectelor de redezvoltare a zăcămintelor).

Legat de parteneriatele cu ExxonMobil, la Neptun Deep, se estimează reluarea campaniei de foraj de explorare la jumătatea anului 2014, iar pentru Midia vor fi interpretate datele seismice. De asemenea, Petrom va continua achiziţiile de perimetre de explorare în Marea Neagră şi vor continua negocierile privind acordul de împărţire a producţei pentru perimetrul Skifska din Ucraina.

La rafinăria Petrobrazi este planificată o oprire şi revizie generală de treizeci de zile, începând cu sfârşitul lunii mai, cu scopul de a moderniza instalaţiile de hidrofinare motorină şi cracare catalitică, ceea ce va conduce la îmbunătăţirea structurii  producţiei (creşterea ponderii distilatelor medii) şi a eficienţei energetice.

Referitor la programul de optimizare a reţelei de depozite de produse petroliere, managementul Petrom precizează că în primul trimestru al acestui an vor demara operaţiunile comerciale la terminalul modernizat din Bacău şi vor începe lucrările de reconstrucţie a terminalului din Cluj.

Acciza va scădea vânzările de carburanţi

Directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, este de părere că introducerea accizei de 7 eurocenţi pe litrul de carburant va determina scăderea vânzărilor de benzină şi motorină cu 1%-3%. Ea a adăugat că vânzările de carburanţi ar stagna în acest an dacă acciza nu ar fi aplicată. În 2003 consumul de carburanţi a stagnat, oprindu-se astfel seria scăderilor, începută în 2009, potrivit Marianei Gheorghe.

Guvernul vrea să introducă acciza în aprilie, dar preşedintele Traian Băsescu se opune măsurii.

Taxa pe stâlp va “uşura” Petrom de 100 milioane dolari

OMV Petrom ar putea plăti între 70 şi 100 milioane dolari pentru taxa pe contrucţii speciale, a spus la rândul său directorul financiar al companiei, Andreas Matje. Potrivit acestuia, taxa se va aplica şi rafinăriei Arpechim, chiar dacă este închisă.

Directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, a declarat că OMV Petrom a plătit anul trecut 270 milioane lei ca urmare a introducerii de către Guvern a unor taxe suplimentare în sectorul energetic.

Impozitul pe construcţiile speciale („taxa pe stâlp”) reprezintă 1,5% din valoarea contabilă brută a tuturor construcţiilor existente în patrimoniu la data de 31 decembrie a anului anterior, pentru care nu se datorează impozit pe clădiri. Impozitul va fi plătit de companii.

din aceeasi categorie