Acasă Economie Regenerabilele în dezbatere

Regenerabilele în dezbatere

de GM

Revista The Diplomat-Bucharest organizează, pe 10 decembrie, la Hotel Intercontinental Bucureşti, o masă rotundă pe teme de fiscalitate “Accounting and Financial Reporting for Green Incentives”, dedicată jucătorilor de top din domeniul energiei din surse regenerabile şi autorităţilor fiscale şi de reglementare.

Evenimentul beneficiază de sprijinul AFEER – Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică din România, Romania Green Building Council şi al partenerilor Deloitte Consultanţă şi Vestas Romania, se arată într-un comunicat de presă.

“Reprezentanții Ministerului de Finante şi ai organismelor de reglementare în domeniul energiei se vor întâlni cu jucatorii de top din domeniul energiei regenerabile pentru a împărtăşi opiniile cu privire la optimizarea mediului fiscal în care aceştia acţionează. În cadrul acestei întâlniri informale vor fi abordate aspecte practice, referitoare la impactul prevederilor/ modificărilor fiscale pentru proiectele de energie regenerabilă, aspecte privind schimbările în legislația RES, precum și reglementările schemei de sprijin”, se mai arată în comunicat.

La eveniment vor fi prezenţi, printer alţii, Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finantelor Publice, Nicolae Havrilet, preşedintele ANRE, Ion Lungu, preşedintele AFEER, Valeriu Binig, manager, Financial Advisory Services / Energy & Resources / Corporate Finance, Deloitte.

În cadrul dezbaterii vor fi abordate teme precum condițiile de piață actuale și potențiale pentru proiectele de energie regenerabilă, situaţia actuală a cadrului legislativ şi de reglementare pentru energia electrică produsă din surse regenerabile, situaţia îndeplinirii obiectivelor României privind ponderea regenerabilelor în anul 2020, schimbări în schema de sprijin, fiscalitate în operaţiuni pe piaţa spot, fiscalitatea asupra activelor etc.

din aceeasi categorie