Acasă MediuDezvoltare Durabila Falezele din Constanța, consolidate cu 41 milioane lei

Falezele din Constanța, consolidate cu 41 milioane lei

de GM

Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice vrea să investească 41 de milioane de lei în consolidarea falezelor din Constanţa, potrivit unui proiect de act normativ privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii, publicat pe site-ul ministerului. Finanţarea obiectivului de investiţii se face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie.

Lucrările prevăzute sunt amplasate în orașul Constanța, între străzile Belvedere și Lt. Gh. Economu și vor dura trei ani.

”Terenul care urmează să fie ocupat de lucrare se află în domeniul public al statului şi este în administrarea ANAR (Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral). Prin realizarea investiţiei se ocupă definitiv o suprafaţă totală de teren de 57.600 mp, teren situat în totalitate în intravilan”, se arată în document.

Consolidarea se va face prin refacerea taluzului falezei, preponderent prin realizare de umpluturi în trepte de maxim 6 metri înălţime. Zidul de sprijin este prevăzut a se realiza la piciorul profilelor având înălțimi de 4 m pe 526 m lungime și 3m pe o lungime de 180 m.

”Soluţia propusă permite drenarea apelor infiltrate până la baza taluzului, asigurând astfel o stabilitate sporită în timp. S-a prevăzut înierbarea taluzelor cu un strat de pământ vegetal de la 10 cm grosime şi însămânţarea acestuia”, se arată în Nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

De asemenea, pentru a stopa efectul de eroziune provenit din acţiunea valurilor, s-a prevăzut un dig de protecţie, alcătuit dintr-un nucleu de piatră brută nesortată 1-500 kg/buc protejat spre apă de două mantale de protecţie din blocuri naturale.

”Lucrările propuse vor conduce la reducerea energiei valurilor care ajung la linia ţărmului prin reabilitarea şi extinderea a două epiuri existente şi construirea a trei diguri submerse în larg. Înnisiparea plajei se va face pentru a ridica şi extinde plaja pentru a oferi o protecţie suplimentară împotriva eroziunii”, spun inițiatorii proiectului.

Până în urmă cu 60 de ani exista un echilibru între depunerile de sedimente şi erodările datorate acţiunii valurilor. Acest echilibru s-a rupt odată cu apariţia marilor lacuri de acumulare pe râurile interioare, fluviul Dunărea şi realizarea marilor amenajări portuare. Acumulările de pe râurile interioare şi fluviul Dunărea au redus simţitor cantitatea de sedimente care ajungeau în mare, iar digurile porturilor realizate pe litoral au depărtat curenţii marini de fund către larg. Toate acestea au avut ca efect reducerea semnificativă a depunerilor de sedimente în lungul ţărmului.

Erodările fiind mai mari decât depunerile, plaja a fost erodată pe unele zone, printre care şi pe zona de Nord a oraşului Constanţa, plaja a dispărut, iar în timpul furtunilor, valurile atacă direct faleza. În timp, au fost realizate lucrări de protecţie costieră şi lucrări de consolidare a falezelor, dar cu toate acestea erodarea a continuat, iar efectul a fost prăbuşirea falezelor, inclusiv a lucrărilor de consolidare a acestora.

În prezent, erodarea falezei pune în pericol stabilitatea construcţiilor aflate în spatele crestei falezei. Una din cele mai afectate zone aferente oraşului Constanţa este şi zona cuprinsă între str. Belvedere şi str. Lt. Gh. Economu. Lucrările au fost scoase la licitaţie, şi adjudecate, dar contractorul a întârziat începerea execuţiei lucrărilor, din cauza imposibilităţii de obţinere a Autorizaţiei de Construire la acea dată. Condiţia impusă de Primăria oraşului Constanţa pentru eliberarea Autorizaţiei de Construire a fost ca lucrările prevăzute în investiţie să se încadreze în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) al oraşului. În PUZ-ul oraşului Constanţa este prevăzută realizarea unei legături rutiere între portul Tomis şi Staţiunea Mamaia, amplasată la baza falezei.

În toată această perioadă, erodările au avansat afectând în mare măsură lucrările de consolidare existente ale falezei şi amenajările de pe faleza din spatele acestora. Elocvent în acest sens este faptul că în anul 2006 când a fost întocmit studiul de fezabilitate erau răsturnate şi rupte 2 tronsoane de zid de sprijin (circa 20 m), în noiembrie 2010 zidul de sprijin era “dărâmat” pe o lungime de 150 m, circa 15 tronsoane, iar în prezent mai sunt afectate aproximativ 70 m de zid.

Tot în perioada 2006 – 2011 la capătul de nord al zonei prevăzută a fi protejată în cadrul SF-ului iniţial a fost realizată o zonă rezidenţială, iar consolidarea şi protecţia falezei a fost realizată în cadrul investiţiei respective. Astfel, din lungimea totală de 1.834 m pe care trebuia consolidată faleza şi care a fost prevăzută în SF-ul întocmit în 2006 a rămas de consolidat numai tronsonul sudic în lungime totală de 1.141 m, în rest fiind deja executate lucrări din cadrul proiectului inițial.

Investiția propusă se înscrie în Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă 2013-2020 care prevede reducerea riscurilor de catastrofe naturale cu efect asupra populaţiei, prin punerea în aplicare a măsurilor de prevenire în zonele cele mai vulnerabile. Obiectivele principale vizează punerea în aplicare a sistemelor durabile de control a inundaţiilor în zonele cele mai expuse la risc şi protejarea şi reabilitarea litoralului Mării Negre.

din aceeasi categorie

Comments are closed.