Banca de investiţii din Rusia VTB Capital este interesată să participe la procedura de reorganizare judiciară a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit cu reprezentanţi ai băncii de investiţii VTB Capital, Costis Spyropoulos, Director Multi-Product Orginiation & Distribution – CEEMEA Global Markets şi Miha Kosak, Executive Director Central & Eastern Europe Investment Banking. La întâlnire a participat şi unul dintre administratorii judiciari ai combinatului, Niculae Bălan.
“Ministrul Varujan Vosganian le-a mulţumit reprezentanţilor băncii de investiţii din Rusia pentru interesul exprimat faţă de Oltchim şi i-a informat în legătură cu faptul că autorităţile române se află într-o fază avansată de soluţionare a situaţiei combinatului. De asemenea, administratorul judiciar Niculae Bălan a dat informaţii despre procedura de privatizare a combinatului vâlcean şi a Platformei petrochimice Bradu”, se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii VTB Capital au prezentat ministrului Vosganian şi administratorului judiciar profilul instituţiei financiare şi au precizat că vor să investească în România, după ce au făcut investiţii masive, potrivit propriilor declaraţii, în Rusia, Europa, Asia, Africa şi SUA.
Potrivit Ministerului Economiei, de situaţia Oltchim s-au arătat interesaţi, în ultima perioadă, mai mulţi investitori, individual sau în consorţiu. Astfel, SIF-urile vor să formeze un consorţiu pentru investiţii la Oltchim, a cărui activitate ar urma să fie integrată cu cea a Chimcomplex Borzeşti. Fondul de investiţii israelian Fortissimo Capital şi PCC SE, acţionar minoritar al Oltchim, au anunţat, de asemenea, că vor forma un consorţiu pentru privatizarea combinatului chimic. Totodată, un alt investitor interesat de Oltchim este producătorul de crom Yildirim din Turcia.
În 6 septembrie, Varujan Vosganian a anunţat că, în ultima decadă a lunii septembrie, administratorii judiciari vor definitiva construirea vehicului special SPV, “acel Oltchim eliberat de povara datoriilor”, iar această construcţie financiară şi funcţională va fi prezentată Adunării Creditorilor, împreună cu raportul de evaluare a activelor Oltchim.
Vosganian a menţionat că Oltchim are de făcut urgent o serie de îmbunătăţiri, fiind necesară o sumă de 10-15 milioane de euro.
,,Suntem foarte aproape de a realiza o modalitate de finanţare pentru Oltchim, ceea ce ar fi o performanţă cu totul ieşită din comun”, a mai spus Vosganian, care a amintit că, la momentul intrării în insolvenţă, compania lucra la 5% din capacitate şi producea pierderi de 5 milioane euro pe zi.
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea se află în procedură de insolvenţă din ianuarie 2013 şi trebuia privatizat până în luna iunie a acestui an. În prezent, combinatul funcţionează la doar un sfert din capacitate. Oltchim a trecut printr-o procedură eşuată de privatizare în toamna anului trecut, când omul de afaceri Dan Diaconescu, declarat câştigător al licitaţiei, nu a putut dovedi că deţine suma necesară tranzacţiei.


